CE a publicat un ghid privind drepturile consumatorilor online

Comisia Europeană a publicat, marţi, un ghid privind drepturile consumatorilor online în probleme precum cumpărăturile pe Internet, relaţia cu furnizorul de servicii broadband, protejarea datelor personale şi reţelele de socializare.

35 afișări
Imaginea articolului CE a publicat un ghid privind drepturile consumatorilor online

CE a publicat un ghid privind drepturile consumatorilor online

Cumpărăturile online sunt considerate un mijloc de creştere a concurenţei între retaileri şi reducerea preţurilor.

"Furnizarea unor informaţii clare privind drepturile consumatorilor va permite creşterea încrederii şi va contribui la deblocarea potenţialului economic al pieţei europene online, care generează venituri de 106 miliarde de euro", a declarat comisarul pentru telecomunicaţii, Viviane Reding.

Împreună cu comisarul pentru Problemele Consumatorilor, Meglena Kuneva, Reding a prezentat şi o listă de opt măsuri analizate de Comisia Europeană, precum înăsprirea unei prevederi referitoare la interzicerea spam-urilor.

"Unele dintre aceste măsuri trebuie introduse prin lege. Va trebui să pregătim propuneri, prin intermediul Comisiei Europene, în următoarele luni şi ani", a declarat Reding într-o conferinţă de presă.

Potrivit unui sondaj realizat de CE, numai 12% din utilizatorii de Internet din UE au încredere în tranzacţiile pe Internet, 39% au îndolieli serioase privind siguranţa, iar 42% nu ar efectua tranzacţii financiare online.

Circa 33% dintre consumatori ar putea lua în calcul achiziţii online din altă ţară, dacă produsul ar fi mai ieftin sau mai bun, dar numai 7% pun în practică acest lucru.

"În UE, drepturile utilizatorilor de servicii online nu trebuie să depindă de localizarea unei companii sau a site-ului folosit. Graniţele naţionale nu trebuie să mai complice viaţa consumatorilor europeni, atunci când vor să cumpere online o carte sau să descarce muzică" a spus Reding.

Comisia urmăreşte să adopte noi măsuri, precum combaterea mesajelor spamn prin sancţiuni de natură civilă sau penală şi introducerea unui regim de licenţiere multi-teritorială pentru conţinutul online, astfel încât utilizatorii să înţeleagă licenţierea continutului digital, precum muzica şi jocurile.

O altă măsură este eliminarea legislaţiei fragmentate privind drepturile de copyright, astfel încât utilizatorii să ştie ce pot face cu muzica şi filmele descărcate de pe Internet.

CE mai vrea extinderea reglementărilor care protejează consumatorii, pentru a include acorduri de licenţiere a unor produse cum sunt aplicaţiile antivirus şi jocurile.

Alte măsuri se referă la informaţii complete privind păstrarea confidenţialităţii informaţiilor, facilitarea folosirii Internetului de către persoanele cu dizabilităţi şi posibilitatea ca utilizatorii să anuleze plăţile către comercianţii care nu respectă reglementările.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici