Conducerea Concordia, întâlnire cu Grindeanu și Manole: „Companiile din România au nevoie de predictibilitate, de un cadru fiscal coerent și de energie la prețuri competitive”
Conducerea Confederației Patronale Concordia, care reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare la nive național, a discutat miercuri cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, și cu ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, despre vizat provocările și nevoile actuale ale economiei românești, în contextul unui mediu internațional dificil și extrem de volatil, au transmis reprezentații patronatelor, printr-un comunicat de presă.
„Pe noi ne interesează competitivitatea României”
În cadrul întâlnirii, la care Concordia a fost reprezentată de președintele organizației, Dan Șucu, vicepreședinții Iulian Stanciu și Ondrej Safar, și de directorul executiv, Paul Aparaschivei, s-a confirmat importanța dialogului social constant și constructiv între mediul privat și autoritățile statului, un dialog pe care Concordia, din poziția de partener social reprezentativ, îl consideră esențial în luarea deciziilor care vizează consolidarea competitivității economiei românești.
„Pe noi ne interesează competitivitatea României. Mediul privat reprezentat de Concordia are imaginea de ansamblu a ceea ce se întâmplă astăzi în economie și contribuie activ la identificarea soluțiilor necesare pentru a traversa această perioadă dificilă. Companiile din România au nevoie de predictibilitate, de un cadru fiscal coerent și de energie la prețuri competitive. Acestea sunt condițiile esențiale pentru ca investițiile să continue și locurile de muncă să fie protejate. Concordia este aici să construiască punți și vom continua acest dialog cu toată responsabilitatea față de economia României”, a declarat Paul Aparaschivei.
Potrivit documentului citat, reprezentanții confederației patronale au punctat că, în contextul provocărilor actuale (criza energetică generată de conflictul din Orientul Mijlociu, nevoia de consolidare fiscală a României și incertitudinile cauzate de evoluțiile geopolitice) este esențial ca mediul de afaceri din România să fie stimulat să investească.
În acest context, Concordia a subliniat costul ridicat al energiei ca principal element care afectează competitivitatea companiilor locale și a evidențiat riscul politicilor de plafonare prezente astăzi în piață.
„Reprezentanții Concordia au atras atenția asupra nevoii urgente de investiții în dezvoltarea rețelelor energetice, astfel încât România să poată asigura, pe termen mediu și lung, acces la surse energetice noi, la costuri competitive, pentru toți clienții”, a transmis Confederația, care incluse printre membri și marile companii din energie.
„Pentru reprezentanții Concordia, eliminarea impozitelor pe cifra de afaceri și menținerea cotei unice de impozitare rămân principalele solicitări, deoarece acestea susțin un climat favorabil investițiilor pe termen lung. Competitivitatea României a fost sprijinită în ultimii ani de investiții publice majore în infrastructura de transport, iar una din direcțiile complementare care trebuie consolidate în perioada următore rămâne transformarea digitală a economiei și societății, inclusiv în ceea ce privește competențele populației și calitatea serviciilor publice digitale”, au transmis oficialii Concordia, expriminându-și deschiderea la dialog.
Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, respectiv peste 4.200 de companii mari și mici, cu o contribuție de 30% din PIB și aproape jumătate de milion de angajați.