Creditele populației și ale companiilor au crescut cu 7,7% în mai, față de mai 2025, în termeni nominali. Depozitele rezidenților neguvernamentali s-au majorat cu un procent identic de la an la an
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a ajuns în luna mai 2026 la 465,04 de miliarde de lei, respectiv cu 1,6% față de luna precedentă, ceea ce înseamnă 1%, în termeni reali, arată datele băncii centrale.
Aproape două treimi (66,9%) reprezintă credite accesate în moneda națională, cu o creștere subunitară, de 0,3%, în timp ce împrumuturile în valută – exprimate în lei, cu o pondere de 33,1% au avut un avans mai semnificativ, de 4,1% (2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
În raport cu luna mai a anului trecut, creditul neguvernamental a crescut cu de 7,7%, ceea ce înseamnă de fapt o scădere cu 2,8 în termeni reali, pe seama majorării cu 3,2% a componentei în lei (scădere cu 6,9% în termeni reali) și cu 18,1% a componentei în valută exprimată în lei (14% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna mai 2026 de 1,7%față de luna aprilie 2026, până la 283 308,8 milioane lei. În raport cu mai 2025, acesta s-a majorat cu 8,8%(-1,9%în termeni reali)
Soldul depozitelor a scăzut în termeni reali
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna mai 2026 cu 1,6% față de luna anterioară, până la 683,36 de miliarde de lei. Comparativ cu mai 2025, acestea s-au majorat cu 7,7%, ceea ce înseamnă o scădere de 2,8% în termeni reali.
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,7% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,8% față de luna aprilie 2026, până la 462,53 de miliarde de lei. Față de mai 2025, acestea s-au majorat cu 7,8%, dar, de fapt, au scăzut cu 2,7% în termeni reali.
Potrivit datelor BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,3% față de luna anterioară, până la 268,24 de miliarde de lei și au crescut cu 7,5% (-3,0% în termeni reali) față de mai 2025.
Celelalte sectoare – societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare – au avut depozite în lei, la nivelul lunii mai, care s-au majorat cu 2,3% (până la 194,28 de miliarde de lei) față de luna precedentă, iar față de luna mai 2025, au avut un avans de 8,3% (-2,3% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, care au reprezentând 32,3% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 3,3% față de luna aprilie 2026, ajungând până la nivelul de 220,83 de miliarde de lei (exprimat în euro, acestea au crescut cu 1,2%, până la 42,07 miliarde de euro). Comparativ cu luna mai 2025, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 7,5% (3,7%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
În ceea ce privește depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, acestea au crescut cu 2,7% față de luna aprilie 2026, până la 150,64 de miliarde de lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,6%, până la 28,7 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 8,9%, respectiv(5,1%, în cazul exprimării indicatorului în euro.
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 4,9% față de luna aprilie 2026, până la 70,18 milarde de lei, iar exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,7%, până la 13,37 miliarde de euro. Comparativ cu mai 2025, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 4,5% (0,8%).