Cuplul de ingineri din Maramureș, care a strâns sub umbrela „Roade de Oraș” producătorii locali din „Ținutul de Lemn”

Maramureșul este împărțit în patru zone: Maramureșul Istoric, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și, spre Cluj, Țara Codrului. Am călătorit timp de patru zile prin aproape tot ținutul de lemn, un loc unde am putut cunoaște crâmpeie de trecut și unde am avut privilegiul să observ și să-mi imaginez cum trăiau, de fapt, predecesorii noștri.

În acele căsuțe de lemn, dincolo de porțile specific maramureșene, cu arc de tip romanic, atent meșterite și sculptate cu basoreliefuri și incrustații, încă mai pâlpâie o mică văpaie din istoria neamului nostru. O istorie care murmură ecouri de demult cu un ultim zvâc – prin tradiție, meșteșuguri și obiceiuri culinare pe care noi, jurnaliștii invitați pe acest traseu, am avut norocul să le (re)cunoaștem.

Dintre toate regiunile vizitate în cei trei ani alături de echipa Via Profi, fără doar și poate, Maramureșul este regiunea care păstrează tradiția în forma cea mai brută, în sensul cel mai nobil al cuvântului. Și când spun brut, nu mă refer neapărat la rudimentar ci la faptul că satele încă nu au fost atât de atinse de „era modernă”, iar oamenii încă se zbat să păstreze sau să reînvie obiceiurile tipic rurale, precum șezătoarele, oalele puse în pari la poartă (roșie în vârf când au fete de măritat), torsul, țesutul, mărgelitul dar mai ales lucratul în lemn.

Nu veți putea vedea prin ochii mei tot ce am văzut eu în cele patru țări maramureșene, dar sper ca imaginile și poveștile pe care le voi relata în continuare să vă permită să le apreciați la fel de mult cât le-am apreciat și eu.

Teodora și Alexandru Barabaș: Roade de Oraș

Într-o curte din Maramureș, între dealuri și păduri, Teodora și Alexandru Barabaș au pus bazele unei afaceri care combină tradiția, munca artizanală și pasiunea pentru produse sănătoase. Totul a început acum cinci ani, în plină pandemie, când lipsa drojdiei din magazine i-a determinat să descopere pâinea cu maia. „Am început pentru noi și pentru vecini, dar apoi am văzut că oamenii apreciază și am continuat”, povestește Teodora, cunoscută în comunitate drept „Dora, brutăreasa din Băița”.

Inspirată de o experiență în Suedia, unde micii producători locali erau promovați și sprijiniți, Teodora a decis să renunțe la cariera de inginer de producție și să se dedice complet pâinii artizanale. A început să coacă pâine cu maia, iar după câțiva ani a avut propriul laborator și, în prezent deține o brutărie specializată. Sortimentele variază de la pâine albă și integrală, la pâine cu semințe, chia cu turmeric, focaccia, baghete, pâine fără gluten și rulouri cu scorțișoară.

Soțul ei, Alexandru, a transformat un eșec antreprenorial într-o nouă oportunitate: a creat o fermă de ciuperci Pleurotus, nutritive și versatile, folosind un spațiu controlat special adaptat pentru cultivarea lor.

„Am început cu un prototip în beciul casei, apoi am extins la 200 de saci și am o hală pentru producție. Ciupercile sunt mai căutate de clienții finali și vin cu provocări, pentru că trebuie să le culegi, să le împachetezi și să le livrezi rapid”, a explicat Alexandru.

Produsele lor se vând în zonă și prin livrări directe, iar clienții sunt dispuși să vină chiar și de 10 km pentru a le lua. Turismul rural completează activitatea: curtea lor a fost înscrisă pe aplicația „Camp for Night”, iar vara vin turiști din toată țara și din străinătate, din Polonia, Germania, Franța, Spania, atrași de experiența autentică și de produsele locale.

Sub umbrela „Roade de Oraș”, Teodora și Alexandru au reunit alți producători locali din Ținutul de Lemn, promovând sistemul Reko de vânzare directă și oferind clienților acces la produse artizanale, sănătoase și sustenabile. Afacerea lor este mai mult decât un mod de trai: este un proiect care pune în valoare tradițiile, susține comunitatea și inspiră micii producători să se dezvolte.

Berinde Vasile – Produse de carmangerie

În satul Berbești, comuna Giulești, ne-a așteptat familia Berinde, cu mezelurile și brânzeturile produse de ei, într-o gospodărie autentic maramureșeană. Povestea acestor mezeluri, comercializate sub brandul Salumeria Berbești, a început cu peste 25 de ani în urmă, când Vasile Berinde, ca mulți alți români, a luat drumul străinătății.

În Italia, într-o regiune venețiană a ajuns să învețe și arta artizanatului culinar, tipic italienesc, în fabricile locale. Ani mai tâziu, s-a întors acasă, unde a adaptat produsele italienești la cele românești, inventând, astfel, o rețetă unică, pentru fiecare produs în parte și, mai ales, complet libere de conservanți. Din acest motiv, produsele au un termen scurt de valabilitate, de până la 30 de zile, depinzând și de modul de conservare și depozitare.

„Italienii nu sunt ca noi, ei nu suportă ideea de a risipi mâncarea. Dacă intri într-o carmangerie și vrei să faci cumpărături pentru o cină cu invitați, ei te întreabă câte persoane sunt, apoi îți indică ce cantitate ai nevoie cât să nu mai rămână resturi pe care să le arunci. Ei apreciază mult calitatea dincolo de cantitate, e parte din cultura lor, din tradiția lor ca alimentele să aibă «pedigree». Noi ne bucurăm când găsim produse ieftine, dar întreabă-te ce o fi, de fapt, în salamul ăla dacă îl iei cu 5 lei, când kilogramul de carne e 30 de lei?”,a explicat Vasile.

Salumeria produce o gamă de peste 50 de sortimente de produse: cârnați, slănină și coastă afumată, salam crud uscat cu mucegai nobil, maturat timo de 6 săptămâni, dar și produse tradiționale, afumate cu lemn de esență tare. 

Calitatea produselor fabricate de familia Berinde a ușurat comercializarea acestora chiar și după ce au închis micul magazin din Baia Mare, împovărați de taxele prea mari. Vânzarea acestora are loc prin intermediul târgurilor și comenzilor online. În plus, vechii clienți ai magazinului au continuat să comande produsele cu care s-au obișnuit.

I-am întrebat dacă și-ar dori să industrializeze afacerea, însă au răspuns vehement că nu și-ar dori să facă asta, chiar dacă muncesc enorm pentru a produce toate aceste mezeluri, iar profitul nu este chiar îmbucurător, dar familia Berinde pune mult suflet în mica lor afacere de familie și nu pare că vor renunța prea ușor.

Rodica Sabadiș – Obiecte artizanale

În Remetea Chioarului, ne-a așteptat Rodica, într-o casă frumoasă, modernă, cu o curte laterală.  Întâmpinați mai întâi de mirosul de cafea caldă, m-au impresionat apoi masa și rafturile pline de o mulțime de podoabe tradiționale cu motive stilizate. Ba chiar unele erau mai moderne, potrivite pentru ținute elegante, având binecunoscuta strălucire a pietrelor svarowski.

Artista creează de peste 12 ani podoabe care poartă amprenta autentică a locului copilăriei sale, iar ideea afacerii a pornit dintr-o întâmplare, când fiica Rodicăi a început să poate diverse brățări, iar aceasta a dorit să se asigure că folosește materiale de cea mai bună calitate.

Această nouă preocupare i-a deschis ulterior drumul către un contract cu renumita companie Swarovski, însă colaborarea a luat sfârșit după o vreme, când compania a triplat taxele și a impus condiții pe care le-a considerat inechitabile. Însă a găsit un alt furnizor pentru micile mărgeluțe, de care este foarte mulțumită, pornind astfel pe cont propriu pe acest drum al mărgelitului și deschizându-și propriul său magazin în oraș.

Rodica ne-a povestit că organizează și ateliere pentru copii, transmițând mai departe arta populară maramureșeană. De asemenea, ea dorește să strângă cât mai multe femei pasionate de mărgelit sau de alte tipuri de lucru manual, în special femei pensionare care ajung să se îmbolnăvească în momentul în care părăsesc piața muncii și nu mai au nicio ocupație.

„Ele nu se mai simt utile, multe dintre femeile care ies la pensie ajung să aibă afecțiuni grave, să devină neputincioase și să nu se mai dea jos din pat. Împreună cu alte colaboratoare avem în plan să facem un fel de șezătoare, unde femeile aflate la pensie pot învăța ceva nou sau pot face ceva ce știu deja să facă”, a afirmat Rodica.

Oana Nicoleta Groza – Grădina din Deal

Pe un capăt de uliță din Remetea Chioarului i-am întâlnit pe Oana și Bogdan Groza, doi soți născuți și crescuți la Cluj, care și-au părăsit locurile de muncă în corporații după ce au hotărât să se întoarcă la origini.

Oana ne-a întâmpinat cu o veselie autentică, ne-a mărturisit că avea și emoții să ne povestească toata experiența ei, însă ce mi-a atras atenția a fost acea sclipire de entuziasm din privirea ei, ceva ce rareori mai vezi la un angajat sau la un intreprinzător cocoșat de taxe.

Am întrebat-o cum, de ce, în ce univers i s-a părut firesc să aleagă munca pe ogor și să abandoneze orașul și confortul oferit de o muncă de birou. A zâmbit larg și ne-a spus: „ Dacă nu iubești viața la sat, să-ți crești propriile tale legume, să creezi ceva cu propriile tale mâini, atunci nu poți fi fericit făcând asta, nu oricine ar putea să aleagă acest drum. Noi ne-am dorit acest lucru mult, așadar nu a fost o decizie grea”, ne-a spus tânăra antreprenoare.

Tanti Florica și cazanul cu magiun

Pe un plan secund, în timp ce vorbea cu noi, Florica, femeia care o ajută la toate, amesteca într-un cazan vechi de peste 100 de ani, moștenit de la bunicul său, care face un magiun de prune cum nu am mai văzut până acum. Cât ne-am înfruptat noi din bucatele preparate de aceștia, am degustat produsele create de ei și ne-am relaxat pe baloții de paie acoperiți cu covoare de iută, Florica a continuat să amestece în cazan, iar când am plecat, tot acolo era ajutorul de nădejde al Oanei, amestecând în acel cazan.

Nici nu aș putea să vă descriu în cuvinte cât de bun e gustul unui astfel de magiun, fără zahăr adăugat, făcut la foc de lemne într-un recipient de metal mai bătrân decât străbunicii mei, în care trebuie să amesteci încontinuu pentru a nu se lipi, până când lichidul acela moale devine o pastă consistentă.

Oana a continuat să ne povestească despre afacerea lor de familie fondată în 2016. Cultivă legume și fructe natural, fără pesticide și produc conserve și preparate tradiționale, inspirate din rețetele de familie.

Cei doi soți au reușit să transforme terenul moștenit de la bunici dintr-o mică gospodărie de într-o afacere locală de succes. Brandul lor, „Grădina din deal cu drag de la bunica”, e despre gustul autentic românesc, prin produse procesate natural, fără aditivi sau conservanți.

Pe terenul moștenit, care măsura inițial 18 ari și s-a extins ulterior la un hectar și două solarii, au pus bazele unei gospodării moderne, dar ancorate în tradiție.

De la legume proaspete la produse în borcan

La început, au vândut legume proaspete direct din grădină. Treptat, însă, au găsit o soluție ingenioasă pentru a evita risipa alimentară: din 2018, legumele și fructele care nu corespundeau standardelor comerciale au început să fie transformate în zacuscă, dulceață și murături, toate preparate exclusiv din ingrediente naturale.

Pandemia a adus o nouă etapă de dezvoltare. Profitând de creșterea interesului pentru produsele locale, Oana și Bogdan au accesat fonduri europene în valoare de 25.000 de euro, în parteneriat cu primăria locală, pentru a dota și autoriza laboratorul propriu de procesare.

Gust autentic cu aspect modern

Experiența de la oraș a lui Bogdanîn design grafic i-a ajutat pentru a construi imaginea brandului și a crea etichete cu o identitate vizuală distinctă, inspirate de atmosfera caldă a gospodăriei bunicilor. Rezultatul este o gamă de produse care îmbină tradiția, gustul autentic și un aspect modern, atrăgător.

O mare parte din rețetele folosite provin din caietele vechi ale familiei, transmise din generație în generație. În prezent, soții Groza cultivă 95% dintre legumele utilizate în producție pe terenul propriu, folosind semințe păstrate de la bunici sau obținute de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău.

Anca Vălean – Paste și tăiței tradiționali

În localitatea Tulghieș ne-am minunat de frumusețea peisajului. Un septembrie încă verde ne-a arătat via cu strugurii în pârg, gata de cules, o livadă împrejmuită, o curte amplă cu multă iarbă verde și o familie veselă, care ne-a întâmpinat cu o supă de pui autentică și tradițională cu fideluțele făcute chiar de Anca.

Anca este în prezent producătoare de tăiței și paste tradiționale, inclusiv chipsuri prăjite crocante, preparate după rețete proprii, iar toate acestea le-a început pentru că și-a dorit, ca orice mamă grijulie, ca puii ei să mănânce și legume.

Așadar, pastele create de doamna Vălean nu sunt doar simple făinoase, ci sunt create din amestecul de făină de grâu dur, adus din Italia, și amestecată cu diverse legume, care nu dau numai culoare ci și aport nutrițional.

Producătoarea a transformat o mică producție casnică – începută cu un simplu aparat de făcut pâine – într-o afacere autorizată, dotată cu utilaje profesionale, ca răspuns la cererea tot mai mare pentru pastele sale artizanale. Secretul calității constă în uscarea lentă la temperatura camerei (14–25°C), proces care păstrează nutrienții și garantează o durată de valabilitate de până la un an.

Gama sa diversificată include paste cu hribi, leurdă, cerneală de sepie și forme variate ale pastelor, de la melci la scoici din hrișcă. Produsele sunt comercializate prin magazinul online propriu și în băcănii locale, menținând o legătură directă cu clienții și folosind ambalaje 100% biodegradabile.

Antreprenoarea ne-a mai povestit că organizează și ateliere, unde oferă demonstrații practice și mese tradiționale pentru vizitatori.

Înainte să plecăm, Anca ne-a făcut pe plită și câteva turte subțirele. Mi-au amintit de străbunica și de sobița ei din curte, unde gătea cea mai bună mâncare de pe planetă.

Cătălin Moga – Lapte de măgăriță

În Ciolt ne-a așteptat o brigadă de sportivi cu mașini de teren, care ne-au povestit că participă în mod voluntar și la intervenții de căutare, la solicitarea autorităților locale. Ne-au organizat pe toți și am mers, pe un drum mai greu accesibil, să-l vedem pe câmp pe Cătălin, care ne aștepta să ne arate măgărițele sale.

Cătălin Moga este producător de lapte și brânzeturi de măgăriță. A început cu o singură măgăriță și a dezvoltat o fermă apreciată pentru produsele sale naturale.

Ne-a povestit că elev fiind, copiii din sat îl ironizau folosit apelative precum cioban. Necăjit de răutatea colegilor, i-a spus tatălui său că el nu vrea să mai aibă grijă de oi, însă tatăl său i-a explicat cu calm cât costă fiecare oaie în parte și care este folosul muncii sale. Discuția cu părintele său i-a schimbat total percepția, astfel a hotărât să continue pe acest drum învățând să iubească îngrijirea animalelor.

Cum a început să vândă lapte de Măgăriță

La nici 18 ani, băiatul din comuna Ciolt deja punea pe picioare o afacere cu lapte de măgăriţă. Acum, după cinci ani, are 600 de oi, 40 de vaci pentru carne, 60 de măgăriţe și doi cai pentru echitaţie.

Cu câțiva ani în urmă, Cătălin Moga mergea cu oile spre şes, la porumb, când un doctor veterinar a observat că avea o măgăriţă cu pui și i-a cerut dacă îi poate aduce a doua zi dimineaţă lapte de măgăriţă. Pentru el a fost ceva complet nou, neştiind cum să separe puiul, cum să facă măgăriţa să stea la muls și cum să obţină laptele. Veterinarul a revenit la scurt timp cu o nouă comandă, iar vestea s-a răspândit. Din banii obţinuţi pe lapte, Cătălin a început să cumpere alte măgăriţe, ajungând până la 30–35 de animale.

De la o măgăriţă se poate obţine maximum un litru şi jumătate de lapte pe zi. Animalele trebuie mulse o dată pe zi, dimineaţa, atunci când puiul stimulează lactaţia. Dacă puiul este separat de mai multe ori într-o zi, producţia de lapte scade, explică tânărul fermier. O măgăriţă produce lapte aproximativ şapte luni pe an, iar un litru se vinde cu 100 de lei.

Laptele de măgăriță este mai sărac în grăsimi, foarte asemănător cu cel matern, bogat în vitamine și substanţe care sprijină imunitatea sau ajută la tratarea bolilor respiratorii. Se păstrează cinci-şase zile la frigider sau poate fi congelat. Măgăriţele sunt hrănite mai mult cu iarbă şi mai puţin cu furaje, pentru a stimula producţia de lapte.

Și Cătălin Moga vinde își vinde produsele la Târgul „Roade de Oraş” din Baia Mare, organizat săptămânal pentru micii producători locali, având clientelă și prin alte căi tradiționale.

Târgul „Roade de Oraș” organizat de soții Barabaș are loc săptămânăl și durează circa o oră, se desfășoară în parcarea unui mall din Baia Mare, iar clienții (care au rezervat în prealabil produsele) merg să ridice comenzile de la producătorii locali.

Un amănunt pe care l-am observat este faptul că între acești producători locali maramureșeni s-au format și prietenii strănse, legături de suflet, unde comunică des, se vizitează și se ajută reciproc.

Ce este mai exact Via Profi?

Vorbim despre o platformă online – via-profi.ro – unde oricine poate găsi producători care păstrează gusturile românești și ingrediente sănătoase din grădina lor sau din grădinile comunităților din care fac parte. Cu ajutorul unei hărți interactive acești producători se pot filtra după județe sau după produsele pe care le realizează. Fiecare dintre ei are câte o pagină dedicată, cu informații documentate și verificate de echipa Profi, cu date de contact complete și, foarte important, cu imagini reale ale produselor. În plus, o mare parte din aceștia onorează comenzi și prin intermediul e-commerce, în toată țara.

Platforma Via Profi a apărut ca idee în urmă cu trei ani și în mai puțin de șase luni de la inițierea proiectului a ajuns să numere peste 200 de producători locali din 12 județe. Mai mult, dacă în primul an 100 dintre producătorii de pe Via Profi puteau fi găsiți cu produsele lor și în magazinele Profi selectate, la Raftul cu Bunătăți locale, în acest moment cifra producătorilor români a urcat la 600, astfel încât pentru oricine a devenit foarte simplu în prezent să înceapă o călătorie gourmet prin toată țară. În plus, proiectul are nu mai puțin de șase premii la nivel național, iar în curând o gamă din aceste produse vor fi listate și în tot mai multe orașe.