Curtea Constituțională analizează sesizarea AUR privind Legea „Austerității”
Astăzi, Curtea Constituțională a României analizează sesizarea făcută de AUR legată de Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului.
Partidul AUR a declarat că „este o lege toxică, profund nedreaptă şi profund neconstituţională, care reprezintă un abuz de putere comis cu cinism şi dispreţ faţă de români şi faţă de principiile care guvernează o democraţie autentică”.
Reprezentanții AUR spun că „Guvernul a folosit abuziv procedura angajării răspunderii pentru a impune un pachet eterogen de măsuri care afectează grav milioane de români, fără o dezbatere reală în Parlament. Invocarea urgenţei este un fals grosolan: deficitul bugetar nu a apărut peste noapte, iar Guvernul a avut ani la dispoziţie să intervină prin mecanismele democratice normale.” Ei mai acuză că „Ce face Bolojan? Împachetează tăierile, discriminările şi umilinţele în aceeaşi lege, o bagă pe gât Parlamentului şi pretinde că e ‘reformă’.”
Partidul mai susține că noua lege este „este un festival al sărăciei, al inechităţilor şi al haosului legislativ”. Printre consecinţe, ei menționează că „se elimină facilităţile pentru familiile cu copii – sabotaj direct la adresa politicilor demografice şi a viitorului ţării, se îngheaţă salarii şi se anulează compensaţiile legale pentru concediile neefectuate, se eşalonează hotărârile judecătoreşti definitive – un atac fără precedent asupra justiţiei şi separaţiei puterilor în stat, se menţine personalul militar la limita subzistenţei – semnal clar că acest Guvern nu respectă nici armata, nici demnitatea naţională.”
De asemenea, „cinci vicepremieri şi sute de sinecuri bugetofage îşi menţin privilegiile intacte”, în timp ce „Guvernul cere ‘austeritate’ celor care abia supravieţuiesc, în timp ce sinecuriştii se plimbă în maşini de lux plătite din banii contribuabililor.”
AUR consideră că această lege „nu doar că este neconstituţională, este periculoasă”, pentru că „deschide calea unei guvernări în care Executivul face legi fără control parlamentar, ignoră Constituţia, ignoră drepturile cetăţeneşti şi subminează autoritatea justiţiei”.
Ei cer Curţii Constituţionale „să respingă în totalitate această lege şi să apere principiile fundamentale ale statului de drept.”
Reprezentanții partidului au mai spus că „am depus şi susţinut în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, care a venit cu acest pachet fiscal pentru sărăcirea românilor. (…) Nu AUR a creat criza. Nu AUR a îndatorat România pe 30 de ani. Nu AUR a îngropat economia în pandemie. Vom continua cu toate armele legale şi democratice posibile. În august. În septembrie. În fiecare lună dacă va fi nevoie.”