Doar 37% din locuinţele noi începute în Bucureşti în 2006-2008 au fost finalizate

Dezvoltatorii imobiliari au finalizat până la jumătate anului doar 37% din locuinţele amplasate în ansamblurile din Bucureşti începute în perioada 2006-2008, în timp ce jumătate din unităţile locative livrate în ultimii patru ani sunt încă disponibile spre vânzare, potrivit companiei Regatta.

27 afișări
Imaginea articolului Doar 37% din locuinţele noi începute în Bucureşti în 2006-2008 au fost finalizate

Doar 37% din locuinţele noi începute în Bucureşti în 2006-2008 au fost finalizate

Din cele 168 proiecte imobiliare începute în perioada 2006-2008 în Bucureşti, un număr de 8.861 unităţi locative aveau termenul de predare în 2009.

Dintre acestea, până la sfârşitul primului semestru al acestui an, au fost predate circa 3.319, reprezentând doar 37% din numărul total de locuinţe ce trebuiau livrate în piaţă, se arată într-un comunicat al companiei de servicii imobiliare.

De asemenea, consultanţii Regatta apreciază că începând cu 2006, până în 2009, la nivelul Capitalei au fost anunţate 202 proiecte, însumând aproximativ 121.936 unităţi locative. Dintre acestea, din 2006 până în prezent au fost livrate doar 10.633 locuinţe, din care 4.500-5.000 sunt aflate la vânzare, reprezentând aproape 50% din locuinţele noi finalizate până acum.

"Şocul înregistrat pe piaţa jucătorilor imobiliari a fost cu atât mai mare cu cât sectorul rezidenţial a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimii trei ani în piaţa imobiliară românească. După câţiva ani în care dezvoltatorii începuseră să construiască din ce în ce mai mult, încurajaţi de cererea tot mai mare, numărul locuinţelor anunţate crescând de la un an la altul, piaţa imobiliară rezidenţială a fost lovită în plin de criza economică şi financiară", se menţionează în comunicat.

Începând cu a doua parte a anului trecut şi continuând cu primul semestru din 2009, vânzările de locuinţe au scăzut accentuat, în paralel cu încetinirea ritmului lucrărilor de construcţie.

Consultanţii imobiliari consideră că, deşi cererea şi oferta se ridică la un nivel foarte ridicat, sectorul rezidenţial a suferit cele mai mari pierderi din cauza crizei financiare.

Scăderea preţurilor s-a produs, susţin reprezentanţii Regatta, în special la apartamentele situate în imobilele vechi, unde proprietarii au scăzut preţurile cu până la 40-45% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Pe de altă parte, în perioada septembrie-octombrie a acestui an, în urma demarării programului "Prima Casă", preţul apartamentelor vechi a înregistrat o creştere de 20-30%, potrivit estimărilor Regatta.

"Diferenţa mare între preţurile aşteptate de către cumpărători şi preţul la care se poate vinde un imobil construit în perioada 2007-2008, face însă ca cererea să rămână total nesatisfăcută până la momentul la care finanţarea va fi reluată de bănci în condiţii mai bune. Astfel, se poate considera că semestrul unu a fost caracterizat de un blocaj al segmentului rezidenţial", a declarat, în comunnicat, Robert Teodorescu, şeful departamentului rezidenţial al Regatta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici