Prima pagină » Economic » Este pregătit ELCEN să dea căldură bucureștenilor, pe fondul scăderii abrupte a temperaturilor? Răspunsul directorului general adjunct Adrian Tudora. Ce spune legea

Este pregătit ELCEN să dea căldură bucureștenilor, pe fondul scăderii abrupte a temperaturilor? Răspunsul directorului general adjunct Adrian Tudora. Ce spune legea

Compania Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) este pregătită să pornească producția de energie termică dacă vremea se menține foarte rece, astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale care să determine Termoenergetica să înceapă perioada de încălzire pentru consumatori, a declarat directorul general adjunct Adrian Tudora pentru Mediafax, care a admis că vremea rece din Capitală a fost o surpriză.
Este pregătit ELCEN să dea căldură bucureștenilor, pe fondul scăderii abrupte a temperaturilor? Răspunsul directorului general adjunct Adrian Tudora. Ce spune legea

Programul ELCEN prevede pornirea tuturor centralelor de la 1 noiembrie, dar poate să le pună în funcțiune și mai devreme, dacă este cazul, a spus Adrian Tudora.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi este principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din București (90%), cu o cotă de piață de energie electrică livrată în rețele la nivel național de aproximativ 4%, potrivit datelor publice. Compania asigură căldură în sistem centralizat pentru aproximativ 550.000 de apartamente din Capitală și 5,3% din energia electrică produsă la nivel național.

Ministerul Energiei este cel care are în subordonare ELCEN, proprietar al CET-urilor, în timp ce Termoenergetica este o companie a Primăriei Municipiului București.

„Ne-am făcut program cu toate centralele în funcțiune”

„Perspective sunt, centralele sunt pregătite, mai avem mici lucrări, dar care nu impactează cumva pornirea centralelor. Noi, de altfel, în program am prins,  fără să știm o prognoză foarte clară, luna trecută am prins un grup de la 1 octombrie, ceea ce s-a și întâmplat, am pornit un grup la sud și mai avem în programul nostru, independent de vremea de afară, care, sigur, poate schimba datele problemei, încă un grup la Progresu, începând cu 15 octombrie. De la 1 noiembrie deja noi ne-am gândit și ne-am făcut programul și de gaz și ne-am făcut program cu toate centralele în funcțiune”, a declarat vineri Adrian Tudora, directorul general adjunct al ELCEN, pentru Mediafax, cu ocazia Conferinței anuale InvesTenergy „Energie cu responsabilitate”.

La întrebarea punctuală a Mediafax privind capacitatea ELCEN de a porni producția de căldură mai devreme, chiar în aceste zile în care temperaturile sunt foarte scăzute față de media perioadei, Adrian Tudora a confirmat.

„Din punctul nostru de vedere, da, de altfel avem capacități pe care le putem încărca mai mult sau chiar porni. Dar aici, sigur, Termoenergetica dictează regimul de funcționare al rețelei. Sunt avarii, mai au lucrări. Am văzut că în oraș deja instalațiile sunt în umplere chiar și la mine în Drumul Taberei, deci ușor, ușor se pregătesc și colegii noștri de la Termoenergetica, dar cred că ne-a luat un pic vremea cam repede, schimbarea bruscă de temperatură cred că n-a fost gândită și preconizată de noi”, a explicat directorul general adjunct al ELCEN.

Adrian Tudora a precizat, la întrebarea Mediafax, că prognozele primite de la meteorologi de companie, cu nimic mai speciale decât cele pentru toți cei interesați, nu au inclus aceste scăderi bruște de temperatură.

„Sunt prognozele pe care le avem cu toții și, sigur, pe termen lung au diverse erori.  Poți să-ți faci o idee, dar niciodată nu e foarte sigur. De altfel, luna trecută, când am făcut programul apărea prima jumătate a lunii cu temperaturi ridicate pentru momentul ăsta și de-abia din 15 temperaturile nocturne coborau astfel încât să îndeplinească condițiile de pornire a termoficării. De asta ne-a luat un pic cam repede pe toți. Noi într-un fel suntem pregătiți, că lucrările mari s-au încheiat, dar termo probabil mai au și ei de închis câteva zile lucrările mari pe care le au deschise”, a conchis Adrian Tudor, în declarația pentru Mediafax.

Lucrări în derulare pentru remedierea avariilor

Potrivit legislației citate de Compania Municipală Termoenergetica București, începerea furnizării agentului termic pentru încălzire se va face potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. Nr. 425/1994, modificată prin H.G. Nr.337/2018, respectiv: „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici”.

Termoenergetica a anunțat la jumătatea lunii trecute că, începând cu data de 23 septembrie, se fac probe de presiune la instalațiile interioare și vor fi încărcate cu apă instalațiile de alimentare cu energie termică.

Termoenergetica  a anunțat joi că execută lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua primară DN 600, pe Magistrala II Sud, în zona străzii Ion Alexe din Sectorul 2 al Capitalei. Lucrările afectează alimentarea cu agent termic a unui număr de 29 de puncte termice (400 de blocuri și spitalul Fundeni). Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este în cursul zilei de sâmbătă, 04 octombrie 2025.

ELCEN, la care Ministerul Energiei deține 97,51% din acţiuni, alături de SNGN Romgaz (2,49%), este proprietarul celor patru termocentrale în Bucureşti, cu o putere electrică instalată de 636,25 MW și puterea termică de 4.375,25 Gcal/h, respectiv CET Vest, CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresu.

Termoenergetica, succesoarea RADET, este, din 1 decembrie 2019, operatorul regional al serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti–Ilfov și are în exploatare sistemul de transport şi distribuţie (954,09 km conducte – reţele termice primare și 2.963,3 km conducte – reţele termice secundare), pe lângă alte peste 1.000 de puncte termice, staţii centralizatoare sau centrale termice de cvartal.