Euro a atins maximul ultimilor patru ani şi şapte luni: 4,5729 lei

Cursul valutar afişat joi de Banca Naţională arată o cotaţie de 4,5729 lei/euro, valoare care nu a mai fost atinsă de la data de 24 octombrie 2012.

1378 afișări
Imaginea articolului Euro a atins maximul ultimilor patru ani şi şapte luni: 4,5729 lei

Euro a atins maximul ultimilor patru ani şi şapte luni: 4,5729 lei

După maximele atinse în anul 2012, când euro a trecut şi pragul de 4,6 lei, moneda europeană a evoluat într-un coridor de 4,35-4,55 lei, pentru ca joi să ajungă la maximul de 4,5729 lei.

În octombrie 2012, euro fusese cotat la 4,5740 lei.

Aprecierea euro din ultim ele zile a fost anticipată într-o oarecare măsură de către analişti, care interpretează mesajele băncii centrale ca fiind favorabile mai degrabă monedei naţionale. „Reiterăm că deşi am vedea mai degrabă argumente în favoarea întăririi leului (evoluţia mai slabă decât monedele din regiune, fundamentele bune), declaraţiile recente ale guvernatorului BNR sugerează că leul ar putea rămâne lângă valorile actuale pentru puţin timp”, a notat ING Bank într-un newsletter de analiză a pieţelor financiare.

Dolarul, în schimb, are o tendinţă de depreciere pe fondul crizei politice de la Washington, cotaţia de referinţă ajungând joi la 4,11 lei/USD.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici