Decizia Gunvor de a se retrage din tranzacție a venit la doar o săptămână după ce Lukoil acceptase oferta înaintată de compania elvețiană pentru vânzarea portofoliului său internațional, care include rafinăria Petrotel Ploiești – cu o capacitate anuală de rafinare de peste 2,5 milioane de tone de țiței – și cele 320 de benzinării Lukoil din România, alături de alte active din Bulgaria și Olanda.
Retragerea a fost anunțată după reacția Departamentului Trezoreriei SUA, care a descris Gunvor drept „păpușa Kremlinului” și a transmis că nu va aproba preluarea.
„Președintele Donald Trump a fost clar că războiul trebuie să se încheie imediat. Atât timp cât Putin continuă aceste crime fără sens, păpușa Kremlinului, Gunvor, nu va primi niciodată licența de a opera și a profita”, se arată într-un mesaj publicat pe contul oficial de X al Trezoreriei SUA, citat de Economica.net.
Compania elvețiană a depus, la finalul lunii octombrie, o ofertă pentru achiziția integrală a diviziei internaționale Lukoil, care reunește activele grupului din afara Rusiei. Pachetul includea rafinării, o rețea de peste 2.000 de benzinării și participații în proiecte petroliere și de gaze din Europa și Orientul Mijlociu, evaluate la aproximativ 22 de miliarde de dolari.
Acordul urma să fie condiționat de aprobarea autorităților de reglementare, inclusiv a Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din SUA. Analiștii Financial Times au pus însă sub semnul întrebării realizarea tranzacției, având în vedere că Gunvor avea limită de îndatorare și capital propriu, nefiind clar cum ar fi putut plăti întreaga achiziție.
Gunvor a respins acuzațiile Washingtonului, susținând că nu mai are legături cu Rusia: „Declarația Trezoreriei este fundamental eronată și falsă”, a declarat pentru Politico purtătorul de cuvânt al companiei, Seth Pietras, explicând că grupul elvețian „a fost și este întotdeauna deschis și transparent în privința proprietății și a activităților sale și, de mai bine de un deceniu, s-a distanțat activ de comerțul cu Rusia, vânzându-și activele rusești și condamnând public războiul din Ucraina”.
Compania spune că a fost „deturnată de la intențiile sale reale” și că salută oportunitatea de a „corecta această neînțelegere evidentă”, apărându-și reputația și clarificând în acest fel că decizia de retragere nu are legătură cu vreo apropiere de Rusia.
Presată de restricțiile impuse de Washington, Lukoil încearcă să își vândă rapid afacerile din afara Rusiei pentru a evita blocarea totală a operațiunilor. Tranzacția cu Gunvor urma să fie aprobată de Trezoreria SUA înainte de 21 noiembrie, dată la care compania urmează să fie inclusă oficial pe lista de sancțiuni.
Deși acordul de preluare viza active din România, Bulgaria și Olanda, Statele Unite au un rol decisiv din cauza regimului internațional de sancțiuni. Lukoil se află pe lista entităților vizate de sancțiunile americane, iar orice vânzare de active trebuie aprobată de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), parte a Trezoreriei SUA.
Gunvor are un trecut strâns legat de Rusia, fiind fondată în anul 2000 de miliardarul suedez Torbjörn Törnqvist și oligarhul Ghenadi Timcenko, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, sancționat de SUA încă din 2014. Chiar dacă Timcenko și-a vândut participația de 43,6% în Gunvor cu doar câteva zile înaintea sancțiunilor, Washingtonul continuă să considere compania „suspectă” de legături cu Kremlinul.
Fără o licență OFAC, nicio bancă occidentală nu poate procesa plățile pentru o astfel de tranzacție, ceea ce o face imposibil de realizat.