Hidrolectrica anunță un nou interval de transmitere a indexului, după valul de accesări ale aplicației. Portofoliul companiei a crescut cu 75%, pe fondul expirării plafonării

Publicat: 22 08. 2025, 14:08
Actualizat: 22 08. 2025, 14:10

Oficialii Hidroelectrica au precizat că prelungesc mentenanța aplicației și vineri, precizând că în cursul acestei zile, aplicația nu este disponibilă, și, în situația în care utilizatorii se autentifică cu succes, funcționalitățile vor fi limitate.

Această situație vine în contextul creșterii numărului de accesări ale aplicației iHidro, după ce un număr semnificat de românii și-a schimbat furnizorul în prima parte a anului, în contextul expirării schemei de plafonare și compensare a prețurilor și revenirea la piața liberă, din 1 iulie. La acea dată Hidroelectrica era operatorul cu cel mai mic preț lansat pe piață.

Din informațiile Mediafax, compania are, la zi, 830.000 de locuri de consum, în creștere cu peste 355.000, respectiv aproape 75% față de cele de la finalul anului trecut.

Mai concret, la finalul lui 2024, Hidroelectrica avea 474.989 de clienți, casnici și noncasnici, conform Raportului privind realizarea în anul 2024 a indicatorilor de performanţă conform prevederilor Standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, publicat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

La sfârșitul anului, erau 9,1 milioane de români, consumatori casnici sau noncasnici, care aveau un contract cu unul dintre cei 92 de operatori economici cu licență de furnizare, conform raportului ANRE.

Noua perioadă de transmitere a indexului

Astfel, pentru luna august, perioada de transmitere a indexului este 22-27 august, intervalul fiind prelungit cu o zi.

Clienții vor putea transmite indexul în intervalul 22 august – 27 august prin:

  • Aplicația mobilă iHidro (  Google Play /  AppStore) – modalitate disponibilă în intervalul 23 august – 27 august
  • Accesând link-ul: https://ihidro.ro/Portal – modalitate disponibilă în intervalul 23 august – 27 august
  • Apel gratuit: 0800 800 359 – modalitate disponibilă în intervalul 22 august – 27 august
  • Portalul Hidroelectrica: https://client.hidroelectrica.ro/autocitire – modalitate disponibilă în intervalul 22 august – 27 august

Hidroelectrica încurajează clienții săi să transmită lunar indexul prin oricare dintre modalitățile puse la dispoziția acestora și rămâne dedicată furnizării de servicii transparente și conforme cu legislația, asigurând în permanență o informare corectă și completă pentru toți consumatorii săi, potrivit comunicatului citat.