Înmatriculările de maşini noi din România: Scădere cu aproape 10% în primele opt luni din 2025

Publicat: 25 09. 2025, 11:08
(AP Photo/David Zalubowski)

Înmatriculările de autoturisme noi in Romania au scăzut cu 9,6% în perioada ianuarie-august 2025 faţă de volumul consemnat în perioada similară din 2024, până la 96.307 unităţi, în timp ce la nivelul Uniunii Europene numărul înmatriculărilor de maşini noi a scăzut cu un procent de 0,1% până la 1.132.603 unităţi, arată datele transmise joi de ACAROM şi ACEA.

Potrivit statisticii ACAROM, România ocupă pozitia 13 in UE raportat la numărul total de înmatriculări de maşini noi, din care 4.678 autoturisme noi inmatriculate au propulsie full electrică, echivalentul unei scăderi de 32% faţă de ianuarie-august 2024 si 48.268 unitati au propulsie hibrida, evoluţie în creştere cu 22,5% an/an.

La nivelul Uniunii Europene, în august 2025 au fost înmatriculate 677.786 de autoturisme noi, în creştere cu 5,3 % fata de august 2024.

Din total autoturisme inmatriculate in UE în primele opt luni din acest an, 1.132.603 unitati au fost full electrice (plus 24,8% an/an), si 3.116.852 unitati cu propulsie hibrida (plus 25,2% an/an).

În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate la nivel european au fost produse de Grupul Volkswagen, cu 2.337.506 unităţi, în creştere cu 3,7%.

Acesta este urmat de Grupul Stellantis, cu 1.298.913 unităţi, în scădere cu 7,4%, şi de Grupul Renault, cu 887.334 unităţi, în creştere cu 5,9% – dintre care marca Dacia a înregistrat 399.698 unităţi, o creştere de 3,2% faţă de perioada ianuarie-august 2024.

Marca Ford a raportat, în intervalul ianuarie-august 2025, un număr de 286.272 autoturisme noi înmatriculate, în creştere cu 0,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, relatează Ziarul Financiar.