Prima pagină » Economic » INS: Costul mediu lunar al forței de muncă în anul 2024 a fost de 8.439 lei/salariat

INS: Costul mediu lunar al forței de muncă în anul 2024 a fost de 8.439 lei/salariat

În anul 2024, costul mediu lunar al forței de muncă a fost de 8.439 lei pe salariat, în creștere cu 14,4% față de anul precedent. Această valoare include atât câștigul salarial brut, care a ajuns la 8.061 lei, cât și contribuțiile suportate de angajator.
INS: Costul mediu lunar al forței de muncă în anul 2024 a fost de 8.439 lei/salariat
Sursă foto: Pexels
Petre Apostol
25 sept. 2025, 10:56, Economic

Câștigul salarial mediu net lunar a fost de 4.959 lei, marcând o creștere de 12,4% comparativ cu 2023, potrivit datelor Insitutului Național de Statistică prezentate miercuri.

Cele mai mari câștiguri medii nete lunare s-au înregistrat în domeniile: informații și comunicații (+90,1% față de media pe economie), intermedieri financiare și asigurări (+63,6%), producția și furnizarea de energie (+58,0%), administrație publică (+45,2%) și industria extractivă (+38,9%).

La polul opus, cele mai mici câștiguri medii nete s-au înregistrat în domeniile: hoteluri și restaurante (-40,8%), alte activități de servicii (-34,7%), tranzacții imobiliare (-25,4%), servicii administrative și suport (-21,2%) și agricultură, silvicultură și pescuit (-19,9%).

Diferențele între sexe persistă, potrivit datelor statistice: femeile au câștigat în medie 7.907 lei brut și 4.815 lei net, cu 3,6%, respectiv 5,4% mai puțin decât bărbații. Cele mai mari diferențe salariale au fost în domeniile de intermedieri financiare și asigurări (39,4%) și industria prelucrătoare (21,2%).

La nivel teritorial, cele mai mari câștiguri medii nete au fost în București (6.730 lei, +35,7% față de media pe economie), Cluj (5.921 lei) și Timiș (5.508 lei), iar cele mai mici în Teleorman (3.822 lei), Vâlcea (3.881 lei) și Vrancea (3.890 lei).

Numărul mediu al salariaților a fost de 5.453,2 mii persoane, în creștere cu 88,2 mii față de 2023, iar efectivul salariaților la 31 decembrie 2024 a ajuns la 5.753 mii persoane, cu 75,6 mii mai mult decât la finalul anului precedent.