Kazahstanul adoptă o lege care permite statului rezilierea contractelor energetice

Camera inferioară a Parlamentului kazah a adoptat, miercuri, o propunere de lege care va facilita rezilierea contractelor încheiate cu companii străine pentru exploatarea de materii prime, relatează AFP.

3 afișări
Imaginea articolului Kazahstanul adoptă o lege care permite statului rezilierea contractelor energetice

Kazahstanul adoptă o lege care permite statului rezilierea contractelor energetice

Toţi deputaţii (cu excepţia unuia singur, care s-a abţinut de la vot) au susţinut proiectul de lege, care mai trebuie adoptat şi de Senat şi apoi promulgat de preşedintele Nursultan Nazarbaiev.

Conform textului, în cazul în care o companie străină nu respectă clauzele unui contract, astfel încât "interesele economice ale Kazahstanului" sunt ameninţate, guvernul va avea dreptul de a modifica în favoarea sa contractul sau de a-l rezilia, în cazul în care nu ajunge la un acord pentru modificarea acestuia.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţi la jumătatea lunii septembrie, în plin conflict cu grupul energetic italian ENI, provocat de întârzierile înregistrate în exploatarea zăcământului petrolifer de la Kashagan.

Parlamentarii au stabilit 22 octombrie drept termen-limită pentru adoptarea definitivă a noii legi, dată care coincide cu cea decisă de guvernul kazah pentru încheierea negocierilor cu ENI.

Kazahstanul acuză grupul italian că a amânat din 2005 până în 2008 şi apoi până în 2010 începerea exploatării zăcământului, costurile ajungând astfel de la cele 57 de miliarde de dolari prevăzute iniţial până la 136 de miliarde de dolari.

Kazahstanul vrea ca societatea KazMunaiGaz, deţinută de stat, să conducă, împreună cu ENI, consorţiul care administrează zăcământul, iar procentul său din profit să crească de la 10 la 40 la sută.

Zăcământul este considerat drept cea mai mare descoperire în domeniul petrolier realizată după anii '60, cu circa 13 miliarde de barili de ţiţei exploatabili, iar autorităţile kazahe contează pe aceste resurse pentru a-şi tripla, până în 2015, producţia petrolieră şi a ajunge la un nivel de 4 milioane de barili pe zi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici