Mașinile pur electrice au bătut recordul la înmatriculări în iunie. Tesla, în topul mărcilor
Asociația a prezentat miercuri primele informații oficiale despre înmatriculările de autovehicule din România, în luna iunie 2026, bazate pe datele publicate de DGPCI și prelucrate de specialiștii APIA.
Față de iunie 2025, în luna iunie 2026 înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 52.9%.
Autoturismele electrificate înregistrează o creștere de 72%, iar autoturismele pur electrice au o creștere de 352%, față de iunie 2025, ajungând la 1494 unități.
Reprezentanții APIA arată că totalul pieței de autoturisme este în creștere cu 0.3% în primele 6 luni ale lui 2026, fată de aceeași perioadă a anului trecut.
Dacia este pe primul loc în topul înmatriculărilor, dar este de menționat că Tesla a intrat în Top 10 mărci din România, pentru prima dată în clasamentele lunare din 2026.
Top 10 înmatriculări de autoturisme – Mărci
Marca/Iunie, unități
Dacia-2.860
Toyota-1.248
Skoda-1.244
Volkswagen-1.037
Renault-964
Hyundai-745
Tesla-658
Ford-588
Kia-581
Mazda-576
Restul-5.507
Total-16.008.