Ministrul Agriculturii Achim Irimescu: ”Cercetarea este în colaps! Îi anulăm datoria de 200 milioane şi o reorganizăm!”

Cercetarea din agricultură va fi reorganizată în toamnă, după ce, pentru a treia oară, ministerul de resort a obţinut de la Guvern anularea datoriilor institutelor de cercetare, a anunţat marţi ministrul Agriculturii Achim Irimescu.

1800 afișări
Imaginea articolului Ministrul Agriculturii Achim Irimescu: ”Cercetarea este în colaps! Îi anulăm datoria de 200 milioane şi o reorganizăm!”

Ministrul Agriculturii Achim Irimescu: ”Cercetarea este în colaps! Îi anulăm datoria de 200 milioane şi o reorganizăm!” (Imagine: Silvia Ilie/ Arhiva Mediafax Foto)

În septembrie, prin hotărâre a Executivului, cercetarea din agricultură v fi reunită într-o instituţie unică şi eficientă, a precizat ministrul. Achim Irimescu a prezidat dezbaterile de marţi referitoare la problemele din cercetarea agricolă românească. În cadrul întâlnirii dintre ministru şi cercetătorii şi reprezentanţii producătorilor au fost prezentate soluţii de redresare a sectorului, prin lansarea unui proiect de lege pentru reorganizarea sistemului de cercetare-dezvoltare din agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, precum şi pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării în Agricultură, precum şi modificarea şi completarea legii privind organizarea şi funcţionarea ASAS ”Gheorghe Ionescu - Şişeşti”.

”Cercetarea română e în colaps. Nu se mai poate aştepta. Dacă înainte de 1990 aveam 3.000 de cercetători, acum dacă mai sunt 300, care au salarii de 1.000 - 1.400 lei. Cercetătorii noştri sunt deja vârstnici, sectorul nu mai e atractiv pentru tineri. Aveam 30 de mii de hectare de teren în cercetare, acum nu mai sunt nici 300, datorită legilor retrocedării. Cercetarea română nu poate ajuta agricultorii să depăşească, iată, perioade de secetă, să găsească soluţii de soiuri rezistente. Tehnica noastră este mult depăşită. Apelăm la seminţe din afară, iar soluţia găsită acum este să anulăm datoriile. Am vorbit cu premierul Dacian Cioloş pentru anularea datoriei. Acum e de 200 milioane lei. Ştiţi, este pentru a treia oară, s-au mai anulat de două ori datoriile cercetării, ale ASAS. Vom reorganiza acest domeniu într-o instituţie cu circa 40 de oameni pe care cel puţin în septembrie o vom avea în cadrul ministerului. Managementul va fi asigurat prin concurs”, a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu. Banii pentru noua instituţie, circa 168 milioane lei, vor veni din contribuţia cercetării la buget şi nu numai. Cel mai probabil, oficialul spune că noua instituţie va funcţiona cu centre regionale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici