Mugur Isărescu: BNR va sprijini Ministerul Finanţelor în acţiunile de control fiscal asupra băncilor/ Ce spune despre scumpirea energiei

Banca Naţională a României (BNR) va sprijini acţiunile de control fiscal declanşate de Ministerul Finanţelor asupra unor bănci care nu şi-au plătit impozitul pe profit, a declarat vineri guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-un briefing de presă.

2508 afișări
Imaginea articolului Mugur Isărescu: BNR va sprijini Ministerul Finanţelor în acţiunile de control fiscal asupra băncilor/ Ce spune despre scumpirea energiei

Mugur Isărescu: Scumpirea energiei este un factor pe care îl luăm în calcul la prognoza de inflaţie

Ministerul Finanţelor a făcut o constatare corectă, bilanţurile băncilor sunt publice. Constatarea că în ultimii ani unele bănci nu au făcut profit este corectă. Dar faptul că nu au plătit impozit pe profit este o formulare care ar trebui făcută cu atenţie - nu au făcut profit, deci nu au plătit impozit pe profit. De ce nu au făcut profit, Banca Naţională va sprijini Ministerul Finanţelor în eforturile sale de a determina dacă raportările contabile şi baza fiscală sunt corecte”, a spus guvernatorul. El a precizat că „este datoria noastră legală să raportăm organelor în drept”.

Dar BNR nu are mandat să întreprindă controale fiscale; una e să constaţi, alta e să determini dacă unele operaţiuni au fost făcute la marginea sau înafara legii”, a mai spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a precizat, însă, că „bankingul este un business complicat, nu e deloc uşor să obţii şi profit şi să asiguri în permanenţă lichiditate disponibilă, pentru că oamenii au dreptul să-şi retragă banii când vor ei, nu când vrea bancherul”. De asemenea, Isărescu a atras atenţia „să nu se facă vreo confuzie între nerealizarea de profit, pierderea anuală şi calitatea capitalului. Băncile, chiar dacă ies pe pierdere, au capitaluri pozitive, în condiţiile în care România are 300.000 de firme care ies mereu pe pierdere şi au capitaluri negative”.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat miercuri că 27 de bănci au evitat plata impozitului pe profit în ultimii cinci ani şi le-a transmis acestor bănci că Fiscul „cunoaşte aceste operaţiuni şi nu le mai tolerează” pentru că „România nu este o ţară de mâna a treia”.

Băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unităţi bancare 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cunci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit, şi am inclus aici şi băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei”, a spus Ionuţ Mişa, într-o emisiune la Antena 3.

Scumpirea energiei este un factor pe care îl luăm în calcul la prognoza de inflaţie

Banca Naţională a României (BNR) revizuieşte în sus prognozele de inflaţie pentru perioada următoare, iar scumpirea energiei „este unul dintre factorii pe care îi avem în vedere”, a declarat vineri, într-un briefing de presă, guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

O bună parte din evoluţia preţurilor de consum vine de la electricitate, iar preţurile administrate - printre care se numără şi cele la electricitate - reprezintă una din incertitudinile prognozei de inflaţie. Ne preocupă preţurile administrate, o problemă este chiar aceasta, cu electricitatea, şi vom vedea ce se întâmplă când apar comunicările oficiale”, a spus guvernatorul băncii centrale.

Este adevărat că avem o inflaţie dintre cele mai mici în Europa, dar tot adevărat este că această perioadă de inflaţie negativă este pe terminate”, a mai spus Mugur Isărescu.

În şedinţa de vineri, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2017, document caree încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva accelerării inflaţiei pe întreg orizontul de proiecţie. Faţă de raportul precedent, traiectoria crescătoare a ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent pe întreaga sa întindere, mai cu seamă pe orizontul scurt de timp, rămânând însă în interiorul intervalului ţintei, precizează BNR, într-un comunicat.

Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective provin din mediul intern şi extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul preconizatei rectificări bugetare.

Date fiind evaluările actuale, informaţiile disponibile în prezent, dar şi noile surse de incertitudine, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 august 2017. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 11 august 2017, la ora 15.00.

Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 3 octombrie 2017.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici