Nazare, la ECOFIN: Avem nevoie de reguli clare și ușor de aplicat. Cheia succesului este simplificarea

Publicat: 12 12. 2025, 18:00
Alexandru Nazare, Valdis Dombrovskis, Bruxelles, 12 dec. 2025, sursa: Facebook

La reuniunea ECOFIN, care a avut loc vineri la Bruxelles, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat pozițiile României legate de reformele economice și financiare europene.

Reforma sistemului vamal al Uniunii Europene s-a aflat pe agenda reuniunii. România susține modernizarea vamalelor pentru reducerea fraudei și înlesnirea comerțului legal. Totodată, sprijină folosirea unor sisteme digitale comune pentru un control mai bun al importurilor și exporturilor.

În acest context, România sprijină crearea unei Autorități Vamale Europene (EUCA), care va coordona activitatea vamală la nivelul Uniunii. Autoritatea Vamală Română a depus oficial candidatura pentru găzduirea sediului acestei instituții.

ECOFIN: taxe pentru coletele sub 150 de euro

Problema coletelor comandate online din afara Uniunii Europene a fost, de asemenea, discutată în cadrul reuniunii de la Bruxelles. În prezent, coletele cu valoare sub 150 de euro sunt scutite de taxe vamale. Potrivit Ministerului Finanțelor, scutirea a generat importuri masive, dificil de controlat, și concurență neloială pentru firmele europene.

Pentru a limita importurile masive de colete ieftine, miniștrii de finanțe din UE au discutat mai multe soluții. România a susținut eliminarea pragului de 150 de euro. Decizia finală a fost însă păstrarea pragului și introducerea unei taxe fixe de 3 euro pentru produsele din coletele sub această valoare. Măsura este temporară și va intra în vigoare la 1 iulie 2026.

În dezbatere, reguli mai simple pentru finanțarea firmelor

La Bruxelles, miniștrii de finanțe au discutat un pachet privind piețele de capital. Inițiativa urmărește să înlesnească accesul firmelor la finanțare, indiferent de țara UE în care activează. România susține această direcție, dar insistă ca regulile să fie clare și ușor de aplicat.

În cadrul reuniunii, miniștrii de finanțe au analizat și măsuri care să ajute firmele europene să obțină mai ușor finanțare. Scopul este ca întreprinderile să aibă acces mai simplu la bani pentru investiții, indiferent de statul membru în care funcționează. România susține acest demers, dar cere reguli simple și ușor de aplicat.

Nazare: prea multe reguli pentru IMM

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a atras atenția că suprareglementarea poate îngreuna activitatea firmelor. El a subliniat că impactul legislației europene trebuie evaluat atent, deoarece aceleași norme pot afecta diferit economiile statelor membre. „Există riscul ca povara administrativă excesivă să afecteze competitivitatea întreprinderilor europene, în special a IMM-urilor”, a transmis Nazare.

Alexandru Nazare i-a transmis comisarului european pentru economie, Valdis Dombrovskis, că România rămâne un partener responsabil și va continua să țină sub control cheltuielile bugetare.

Impactul economic al războiului din Ucraina a fost de asemenea discutat la ECOFIN, precum și modul în care sunt folosite fondurile europene. Totodată, a fost analizat raportul Curții Europene de Conturi privind implementarea bugetului UE pentru 2024, alături de proiectul euro digital și coordonarea politicilor economice din Uniunea Europeană.