Niţă: Firme din China, interesate să investească în hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti
"Sunt interesaţi chinezii care au construit 20 de hidrocentrale de acest tip în lume, dar nicio construcţie de acest fel în Europa. Sunt interesaţi de a finanţa şi a construi o astfel de hidrocentrală. Au avut discuţii cu cei de la Ministerul Economiei şi urmează ca acest minister să întocmească studiul de prefezabilitate, iar lucrurile vor merge într-o direcţie bună", a afirmat Niţă.
Niţă a precizat că este vorba despre firme din China dispuse să investească un miliard de euro, la cât este estimată investiţia la hidrocentrală.
"În ceea ce priveşte recuperarea banilor, urmează ca Ministerul Economiei, cel care gestionează acest proiect, să vadă cum se va face. Reprezentanţii noştri din China urmăresc realizarea acestui proiect", a adăugat Constantin Niţă.
Ministrul pentru IMM, Constantin Niţă, a participat, vineri, la masa rotundă "Plan de acţiune pentru ieşirea din criză".
Realizarea hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti va duce la îmbunătăţirea regimului de funcţionare al reactoarelor nuclearelectrice de la Cernavodă, al termocentralelor pe combustibili fosili şi al celor în cogenerare. Totodată, hidrocentrala va putea să asigure reglajul sistemului, rezerva de avarie de scurtă durată şi condiţiile optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 2.000 MW în centralele eoliene.