Noua Zeelandă va cere taxe turiștilor străini pentru vizitarea unor atracții naturale celebre. Când se va implementa schimbarea
Măsurile, anunțate de prim-ministrul Christopher Luxon și ministrul conservării Tama Potaka, fac parte dintr-un plan de creare a mai multor locuri de muncă și de creștere a salariilor.
Primele locații care vor introduce taxele vor fi Cathedral Cove / Te Whanganui-a-Hei, Tongariro Crossing, Milford Sound și Aoraki Mount Cook, unde străinii reprezintă adesea 80% din totalul vizitatorilor, potrivit Independent.
Ministrul conservării, Tama Potaka, a declarat: „Turiștii contribuie în mod semnificativ la economia noastră și nimeni nu dorește ca acest lucru să se schimbe”.
„Dar am auzit de multe ori de la prietenii care vin în vizită din străinătate că sunt șocați de faptul că pot vizita gratuit unele dintre cele mai frumoase locuri din lume”.
„Este corect ca, în aceste locuri speciale, vizitatorii străini să contribuie suplimentar cu 20-40 de dolari de persoană”.
„Pentru proprietățile de conservare, asta va însemna venituri de până la 62 de milioane de dolari pe an, care vor fi reinvestite direct în aceleași zone, astfel încât să putem continua să investim în siturile care stau la baza unei mari părți a sectorului nostru turistic”, a spus Potaka.
Planul anunțat sâmbătă, 2 iulie, a evidențiat oportunitățile pierdute pentru turism în proprietățile de conservare din cauza „regulilor învechite”.
Intrarea pentru neozeelandezi va rămâne gratuită
Această măsură se aplică numa turiștilor străini, neozeelandezii vor putea vizita atracțiile turistice în cauză fără a plăti.
Prim-ministrul Christopher Luxon a declarat: „Mulți neozeelandezi conduc deja afaceri remarcabile pe proprietățile de conservare – de la plimbări ghidate și pârtii de schi, la filmarea de documentare, pășunatul oilor și vitelor, sau organizarea de concerte și construirea de turnuri de telefonie mobilă”.
„Dar pentru a face orice dintre aceste lucruri, aveți nevoie de o concesiune, iar sistemul de concesiuni este complet defectuos, adesea fiind nevoie de ani de zile pentru a obține sau reînnoi o concesiune, ceea ce lasă afacerile într-un ciclu de incertitudine birocratică”.
Prim-ministrul a declarat: „Este moștenirea noastră colectivă și neozeelandezii nu ar trebui să plătească pentru a o vedea”.
„Dacă vrem cu adevărat să îi păstrăm pe neozeelandezi acasă, să creăm locuri de muncă și să creștem salariile pentru toți neozeelandezii, nu ne putem permite să refuzăm fiecare oportunitate care ne apare în cale”, a adăugat domnul Luxon.
Se estimează că taxele vor fi introduse probabil începând cu 2027.