O companie din Olanda a anunțat locul în care va construi un centru de date IA uriaș

Publicat: 31 03. 2026, 12:26

Compania Nebius a anunțat planurile de construire a uneia dintre cele mai mari unități de inteligență artificială din Europa, potrivit CNBC. Centrul de date va fi amplasat în Finlanda, a transmis compania olandeză.

Noua unitate va avea sediul în orașul finlandez Lappeenranta. Acesta va avea o capacitate de până la 310 MW. Nebius a declarat că se așteaptă ca centrul de date să funcționeze în 2027.

Dezvoltarea IA în Europa

Anunțul apare pe fondul unei accelerări a investițiilor în infrastructura IA din Europa. Europenii încearcă să reducă decalajul în domeniu față de alte zone ale lumii.

Startup-ul francez Mistral a anunțat luni că a obținut o finanțare de 830 de milioane de dolari pentru a opera un centru de date lângă Paris. Aceeași companie a dezvăluit în februarie un plan de 1,2 miliarde de euro pentru construirea de centre de date în Suedia.

Startup-ul britanic Nscale a anunțat că a strâns 2 miliarde de dolari la începutul acestei luni, având intenția de a dezvolta centre de date IA în Europa și SUA.

În 2025, MGX, Bpifrance, Mistral și Nvidia au anunțat că vor construi un centru IA în Franța, iar Brookfield a transmis că va investi până la 9,9 miliarde de dolari într-un centru de date în Suedia. OpenAI a anunțat anul trecut că va lansa un centru de date în Norvegia, în parteneriat cu Nscale.