Economic

Pasagerii au dreptul la DESPĂGUBIRI dacă avionul întârzie sau zborul se anulează. Compensaţiile în bani ajung la SUTE de euro

Clienţii companiilor aviatice au dreptul la despăgubiri dacă avionul nu pleacă la ora programată sau în cazul în care zborul se anulează. Compensaţiile în bani variază de la 250 la 600 de euro, în funcţie de cât de mult a întârziat avionul.

Statele Unite pregătesc lumea pentru o nouă CREŞTERE a dobânzilor la dolari: INVESTITORII îşi iau deja măsuri de precauţie

Statele Unite ale Americii au creat 235.000 de locuri de muncă în luna februarie, dând naştere unor aşteptările privind o nouă creştere a ratelelor dobânzilor la dolari pe termen scurt pentru a treia oară săptămâna viitoare, scrie Financial Times.

GALERIE FOTO Pachete speciale de turism în ţară şi în străinătate, la Târgul de Turism al Olteniei

Pachete speciale pentru sărbătoarea Floriilor, dar şi pentru 1 Mai şi Rusalii sunt prezentate, de vineri, la Târgul de Turism al Olteniei, unde turiştii sunt atraşi şi de meşteri populari care fac demonstraţii, dar şi de dasatori şi interpreţi populari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SIE vrea medicamente în valoare de un milion de lei, fără TVA, printre care sedative şi laxative

Serviciul de Informaţii Externe vrea să cumpere medicamente a căror valoare estimată este peste un milion de lei, fără TVA, printre acestea regăsindu-se sedative, medicamente cu acţiune euforizantă sau combinaţii pentru tratamentul bolii hemoroidale.

SCANDALUL emisiilor poluante: Grupul Volkswagen pledează vinovat în SUA, în cadrul acordului de 4,3 miliarde de dolari

Grupul auto german Volkswagen a pledat vinovat vineri, în Statele Unite, la acuzaţiile de fraude, obstrucţionarea justiţiei şi fals în declaraţii, în cadrul acordului în valoare de 4,3 miliarde de dolari cu Departamentul american al Justiţiei pentru soluţionarea scandalului emisiilor poluante.

Wizz Air a inaugurat zborul Cluj – Bratislava, înregistrând pasagerul cu numărul 7 milioane

Compania aeriană Wizz Air a înregistrat, vineri, pasagerul cu numărul 7 milioane transportat pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, inaugurând şi cursa spre capitala Slovaciei, Bratislava, cu care acesta a călătorit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă la CNAIR vizând contractul cu firma Egis, condusă de Clotilde Armand. Societatea are contract de supervizare lucrări la Autostrada Transilvania

Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a verifica inclusiv contractul cu firma Egis care supervizează Autostrada Transilvania. Clotilde Armand, consilier la Sectorul 1, este director al firmei Egis.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, contrazice Finanţele: Datoria guvernamentală NU va scade, iar leul nu se apreciază

Ultimele date făcute publice de Finanţe indică o scădere a datoriei publice guvernamentale în acest an, iar cursul mediu de schimb leu-euro va fi 4,42 lei. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ambele prognoze sunt nerealiste.

Ministrul Finanţelor: Hotărârea de retragere a ofiţerilor SRI din ANAF trebuie să ajungă în CSAT

SRI a luat decizia retragerii oamenilor detaşaţi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar decizia trebuie să ajungă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, hotărârea urmând să fie adoptată în şedinţa din luna martie, a declarat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

Furnizorii de utilităţi cer AMÂNAREA liberalizării pieţei gazelor: „PREŢURILE vor creşte dramatic”

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) consideră că piaţa de gaze nu e pregătită pentru liberalizarea completă, prevăzută pentru data de 1 aprilie 2017, şi cere o amânare a acestui termen, estimând în caz contrar creşteri dramatice de preţuri mai ales în iarna următoare.

Guvernul vrea introducerea unui nou CONTRACT DE MUNCĂ, de tip teleworking, până în luna octombrie. Ce avantaje prezintă acest tip de contract

Guvernul vrea legiferarea unui nou contract de muncă, de tip teleworking, respectiv munca de la distanţă folosind tehnologia informaţiei, un mijloc pentru angajatori de a-şi moderniza organizarea muncii, dar şi unul pentru autonomia sporită a angajaţilor.

GALERIE FOTO Fabrica de componente pentru Airbus, inaugurată la Cluj. Vor fi angajaţi 250 de oameni

Compania belgiană Sonaca, producător de sisteme destinate industriei aerospaţiale, a inaugurat, vineri, în comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj, o fabrică în care se produc componente pentru aripile avioanelor Airbus, investiţia fiind de aproape 12 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asigurările RCA ar putea avea preţuri mai mici pentru şoferii cu „riscuri bune”

Companiile de asigurări vor putea oferi preţuri mai mici şoferilor cu riscuri bune, spre deosebire de situaţia actuală, când plafonarea tarifelor a dus la cazuri în care şoferii cu conduită bună plătesc aproape cât cei cu istoric ridicat de daune, se arată într-un comunicat transmis joi de UNSAR.

Liviu Dragnea: SRI a retras ofiţeri din ANAF ca rezultat al „atacurilor”. Sper să NU afecteze încasările

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că SRI şi-a retras ofiţerii din ANAF ca urmare a „atacurilor” din ultima perioadă, el exprimându-şi speranţa ca acest fapt să nu afecteze încasările, o eventuală problemă în sensul afectării încasărilor ţinând de managementul instituţiei.

Liviu Dragnea: Atacul la Isărescu nu e în regulă. Un atac la BNR produce instabilitate financiară

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că nu i se par în regulă "atacurile" din presă la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, referitoare la o presupusă colaborare a acestuia cu Securitatea, el arătând că un astfel de atac la adresa BNR produce instabilitate macroeconomică şi financiară.

Una dintre cele mai puternice economii din lume, lovită din plin de ”cutremurul” Trump

China a raportat, în mod neaşteptat, în februarie, primul deficit comercial lunar din ultimii trei ani în condiţiile în care importurile au crescut mai mult decât era aşteptat, creşterea fiind generată de mărfuri precum minereu de fier, cupru, ţiţei brut şi cărbune, scrie Reuters.

Încă un gigant mondial vine în România. Recrutarea angajaţilor va începe imediat

Voxpro, cel mai mare provider irlandez de servicii internaţionale pentru suport tehnic, soluţii pentru operaţiuni de vânzări, va deschide un birou în Bucureşti unde va crea 150 de locuri de muncă.

O nouă promoţie: zboruri din Bucureşti cu preţuri de la 7,99 euro

Ryanair lansează o nouă promoţie cu zboruri din Bucureşti cu preţuri de la 7,99 euro

Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva a primit autorizaţia de construire

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează, într-un comunicat transmis joi, că a fost emisă autorizaţia de construire pentru Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, parte integrantă a Coridorului IV Pan-european.

DOCUMENT Roamingul involuntar, în localităţile de la graniţă, se suprataxează. Trei metode pentru a-l evita

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de telefonie şi internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din ţară, în apropiere de graniţă, se poate activa involuntar serviciul de roaming, cu suprataxare.

Gazele pentru populaţie se vor scumpi cu 5% şi piaţa se va liberaliza complet de la 1 aprilie

Piaţa gazelor se va liberaliza complet de la 1 aprilie, ceea ce înseamnă între altele şi o creştere cu 5-6% a preţurilor la consumatorii casnici, a declarat joi Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Un deputat PSD propune majorarea pedepselor cu ÎNCHISOAREA pentru falsificarea sau contrafacerea produselor, a medicamentelor şi mărcilor

Deputatul PSD Iulian Iancu, preşedinte al Comisiei de Industrii din Cameră, a depus la Senat o propunere legislativă de modificare a Codului penal prin care sunt majorate pedepsele cu închisoarea pentru falsificarea sau contrafacerea produselor, a medicamentelor sau a mărcilor.

VIDEO PREMIERĂ în România: Instanţa suspendă acordul de mediu pentru o carieră de cărbune înainte de finalizarea procesului, salvând 500 ha de PĂDURE / Livrarea cărbunelui, sistată de patru zile

Deşi Tribunalul Bucureşti a suspendat, în premieră, un acord de mediu ce viza cariera Lupoaia, reprezentanţii Asociaţiei Bankwatch susţin că defrişarea pădurii a continuat şi au sesizat Garda de Mediu. Miza: 500 de ha de pădure.

Moneda naţională s-a apreciat faţă de euro, dolarul american şi francul elveţian

Leul s-a întărit joi faţă de euro şi dolarul american, dar şi faţă de francul elveţian, conform cotaţiilor Băncii Naţionale a României.

Lupta pentru găsirea celor mai buni PROGRAMATORI şi specialişti în finanţe din lume: Fondurile speculative adoptă noi TACTICI

Fondurile speculative de investiţii au început să adopte noi metode pentru identificarea oamenilor talentaţi ultraspecializaţi în informatică şi finanţe, scrie cotidianul britanic Financial Times, observând că sunt organizate concursuri pentru recrutare mai ales în afara universităţilor de elită.

FOTO Metropolitan Life lansează primul modul de inteligenţă artificială din industria financiară locală

Compania de asigurări Metropolitan Life a lansat joi LifeBOT, primul BOT dotat cu inteligenţă artificială din industria financiară locală, care se comportă ca un partener de discuţie uman, însoţeşte utilizatorul oriunde, înţelege când acesta doreşte să afle informaţii noi şi este înzestrat cu umor.

Cantitatea de lapte colectată a crescut în ianuarie, dar au sporit şi importurile

În luna ianuarie 2017 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 2.136 tone (+3,0%) faţă de luna precedentă, informează Institutul Naţional de Statistică.

Porsche triplează numărul de angajaţi din România. Ce trebuie să faci pentru a fi angajat

Anul trecut, nemţii de la Porsche au deschis la Cluj un centru de dezvoltare software. După ce şi-a atins obiectivele pe anul precedent, celebra companie vrea să tripleze numărul de angajaţi.

Start la finanţări oferite de Google pentru proiecte jurnalistice

Organizaţiile interesate să dezvolte proiecte jurnalistice pot să aplice în cea de a treia rundă de finanţare a Digital News Initiative Innovation Fund (DNI), programul prin care Google finanţează industria media europeană cu 150 milioane de euro, timp de trei ani.

Apare o nouă poliţie în România! Mai sunt câteva zile

Ultima lună pentru cei cărora instanţa le confiscă averile. Agenţia care se va ocupa de recuperarea prejudiciilor devine funcţională.

China a raportat, în februarie, cel mai mare deficit comercial lunar din ultimii trei ani

China a raportat, în mod neaşteptat, în februarie, primul deficit comercial lunar din ultimii trei ani în condiţiile în care importurile au crescut mai mult decât era aşteptat, creşterea fiind generată de mărfuri precum minereu de fier, cupru, ţiţei brut şi cărbune, scrie Reuters.

Ministerul Transporturilor declanşează exproprierile pentru Magistrala 6 Metrou 1 Mai – Otopeni

Peste 40.700 de metri pătraţi de proprietate privată vor fi expropriaţi pe tronsonul Magistralei 6 de Metrou, iar valoarea despăgubirii va fi de 67 de milioane de lei (1.646 lei/mp), potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor.

Proiect de micşorare a chiriilor ANL, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizează diminuarea chiriei celor ce locuiesc în construcţiile realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).

Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor: Programatorii cu studii medii vor fi scutiţi de plata impozitului pe venit din 2018

Programatorii cu studii medii vor fi scutiţi de la 1 ianuarie 2018 de plata impozitului pe salariu, inclusiv cei care activează în domeniul outsourcing IT, a anunţat miercuri Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor, la începutul şedinţei de Guvern.

EXCLUSIV: SRI îşi retrage ofiţerii din DGAF, parte a ANAF

Directorul Serviciul Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a demarat procedura de retragere a celor a celor 23 de ofiţeri SRI care activau în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din ANAF din anul 2014, se arată într-un răspuns EXCLUSIV la solicitarea MEDIAFAX.

Ce se întâmplă pe piaţa valutară? Cursul leu/euro a urcat la un maxim de peste 4 ani

Cursul leu/euro anunţat miercuri de BNR a ajuns la maximul ultimilor patru ani, cu o cotaţie de 4,5512 lei, în creştere cu 0,33% faţă de sesiunea precedentă, cel mai mare nivel de la începutul anului 2017, potrivit Băncii Naţionale a României.

Sprijin financiar pentru Emil Constantinescu, acordat de Guvern. UPDATE Sorin Grindeanu: Suma este suportată de Ministerul Educaţiei

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, după şedinţa Guvernului, că suma care va fi destinată promovării învăţământului românesc la care fostul preşedinte Emil Constantinescu contribuie este în jur de 15.000 de lei, precizând însă că astfel de memorandumuri au fost aprobate şi anii trecuţi.

Comisia Europeană: Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din UE vor despăgubiri de la Volkswagen

Agenţiile pentru protecţia consumatorilor din Uniunea Europeană intenţionează să acţioneze împreună pentru a cere despăgubiri pentru conducătorii maşinilor Volkswagen (VW) implicate în scandalul Dieselgate, a transmis Comisia Europeană, potrivit Reuters.

Zara îşi doreşte să aducă în România singurul brand pe care nu-l avea pe piaţa locală. Cele mai noi informaţii despre magazinul care se va deschide în acest an

Brandul Uterque este poziţionat pe segmentul premium şi este specializat în vânzarea de accesorii, deşi are şi o colecţie mai puţin extinsă de haine, scrie Ziarul Financiar.

Negocieri pe tema liberalizării preţului la gaze. Deputat PNL: Liberalizarea totală a preţului la gaze, posibilă. Cost final consumator casnic 1,5-12%

Comisia de industrii a dezbătut, miercuri, mai bine de patru ore OUG 64/2016, producătorii cerând liberalizarea preţului la gaze, iar furnizorii cerând amânarea ei, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL Virgil Popescu, afirmând că se ia în calcul o liberalizare totată a preţului.