Preţul aurului este în creştere, din cauza instabilităţii din Ucraina

Preţul aurului este în urcare, joi, la bursa din New York, după ce cu o zi în urmă a închis la maximul ultimelor patru luni, investitorii anticipând că cererea pentru active sigure va creşte din cauza instabilităţii din Ucraina.

365 afișări
Imaginea articolului Preţul aurului este în creştere, din cauza instabilităţii din Ucraina

Preţul aurului este în creştere, din cauza instabilităţii din Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aurul se îndreaptă spre a două lună de creştere a preţului, susţinut şi de temerile că redresarea economiei americane ar putea avea probleme, transmite Bloomberg.

În Ucraina, un grup înarmat a ocupat Parlamentul regional din Crimeea şi a arborat steagul Rusiei.

"Riscurile geopolitice în creştere, precum tensiunile din Ucraina, susţin cererea de aur. Dacă evenimentele din Ucraina se vor înrăutăţi şi vor implica ţările vecine, aurul ar putea beneficia de cererea pentru active sigure", a declarat James Steel, analist la HSBC Securities.

Cotaţia aurului cu livrare în aprilie este în urcare cu 0,3%, la 1.332,5 dolari uncia, la bursa Comex din New York, după ce miercuri a atins 1.345,6 dolari uncia, cel mai ridicat nivel după 30 octombrie.

La Londra, preţul aurului cu livrare imediată este cotat la 1.331 dolari uncia.

De la începutul acestui an, preţul aurului a crescut cu 11%, revenind din cel mai amplu declin anual din ultimele trei decenii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici