Preţul petrolului Brent a crescut luni la aproape 114 dolari/baril, din cauza protestelor din Oman

Preţul petrolului Brent a crescut luni pe pieţele asiatice cu peste 1%, la aproape 114 dolari pe baril, protestele din Oman alimentând temerile privind securitatea exporturilor de ţiţei din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, transmite Reuters.

5 afișări

Producţia de petrol din Oman nu a fost încă afectată de manifestaţiile violente de stradă, însă perspectivele sunt pesimiste după ce revolta din Libia împotriva regimului de la Tripoli a oprit circa trei sferturi din capacitatea acestei ţări, determinând Arabia Saudită să intervină prin creşterea semnificativă a livrărilor pentru a compensa deficienţele de ofertă.

În acest context, cotaţia ţiţeiului Brent a urcat cu 1,15 dolari până la ora 7:08 GMT, la 113,29 dolari pe baril. Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a urcat totodată cu 1,39 dolari, la 99,27 dolari pe baril.

Ambele cotaţii au atins săptămâna trecută cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani şi jumătate.

Protestatarii au blocat luni drumurile către zona industrială a portului Sohar din Oman, principalul hub de export al produselor petroliere rafinate. Livrările au continuat însă neîntrerupt, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii portuare.

Oman este unul dintre producătorii mai mici de petrol din regiune, pompând 850.000 de barili pe zi, faţă de 1,6 milioane barili pe zi în Libia. Ţiţeiul extras aici contribuie însă la preţul de referinţă a peste 10 milioane de barili pe zi exportaţi din Orientul Mijlociu către Asia. Statul exportă petrol brut prin portul Mina al-Fahal.

Oman asigură circa 1% din consumul global de petrol, iar orice întrerupere a livrărilor va afecta preţul petrolului, consideră analiştii.

Pentru a calma creşterea abruptă a preţurilor din ultimele săptămâni, Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut producţia la peste 9 milioane de barili pe zi, au declarat pentru Reuters surse din industrie.

Ministrul petrolului din Iran a cerut duminică Arabiei Saudite să se abţină de la decizii unilaterale "grăbite" de a creşte producţia după revolta din Libia, potrivit agenţiei oficiale IRNA. Pe de altă parte, Iranul exportă mai mult petrol către rafinatorii care caută alternative la livrările întrerupte din Libia.

JPMorgan Chase şi-a majorat vineri prognoza privind preţul mediu al petrolului Brent în 2011 la 108 dolari pe baril, de la 95 dolari pe baril, din cauza întreruperii exporturilor libiene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici