Preţurile apartamentelor cresc de la o lună la alta. Unde sunt cele mai scumpe, dar şi cele mai ieftine locuinţe

  • Preţurile apartamentelor sunt în continuă creştere şi au cunoscut o majorare şi în luna mai.
  • Cele mai mari majorări se observă în Bucureşti şi Braşov, în principal pentru proprietăţi aflate în construcţie sau recent finalizate.
6665 afișări
Imaginea articolului Preţurile apartamentelor cresc de la o lună la alta. Unde sunt cele mai scumpe, dar şi cele mai ieftine locuinţe

Unde sunt cele mai scumpe, dar şi cele mai ieftine locuinţe

Preţurile locuinţelor din România s-au menţinut pe o traiectorie general ascendentă şi în luna mai, informează imobiliare.ro, care menţionează că suma medie solicitată, la nivel naţional, de vânzători de apartamente (noi şi vechi) s-a majorat cu 0,7% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.406 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.396 de euro pe metru pătrat util la finele lui aprilie).

Au fost majorări în cinci dintre cele şase mari oraşe monitorizate constant, însă în Braşov şi în Bucureşti au fost consemnate cele mai semnificative majorări de preţ. În aceste două centre regionale, curba abruptă de creştere a fost susţinută în mod preponderent de segmentul rezidenţial nou, putând fi explicată prin suplimentarea stocului locativ existent spre vânzare cu proprietăţi aflate în construcţie sau recent finalizate.

Preţuri apartamente - Bucureşti

Pe parcursul lunii mai, apartamentele disponibile spre vânzare în Bucureşti au înregistrat un avans general de 3,8%, de la o medie de 1.430 de euro pe metru pătrat util, până la 1.484 de euro pe metru pătrat. Pretenţiile vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piaţă analizate, însă într-o măsură sensibil diferită: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.402 euro pe metru pătrat, la 1.415 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au înregistrat o creştere de 6,6%, de la 1.448 la 1.543 de euro pe metru pătrat.

Preţuri apartamente - Braşov

În oraşul de la poalele Tâmpei, Braşov, indicele relevă, per ansamblu, un avans de 4,5% al preţurilor apartamentelor în luna mai, de la un nivel de 1.302 euro pe metru pătrat util, la 1.360 de euro pe metru pătrat. În momentul de faţă, un apartament în bloc vechi poate fi achiziţionat, în medie, cu 1.284 de euro pe metru pătrat, anume cu 2,5% mai mult decât luna trecută (când ar fi costat 1.253 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, o locuinţă nou-construită din Braşov are acum o valoare medie de listare de 1.474 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 7% faţă de aprilie (de la 1.378 de euro pe metru pătrat).

Preţuri apartamente - Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca, oraşul de pe Someş, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat uşor, respectiv cu 0,4% în luna mai, acestea ajungând, în momentul de faţă, la o medie de 1.910 euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.903 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie). În capitala Transilvaniei, preţurile au avut o evoluţie diferită pe cele două segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,5% (de la 1.870 la 1.898 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,8% (de la 1.937 la 1.921 de euro pe metru pătrat).

Preţuri apartamente - Constanţa

În oraşul de la malul mării, Constanţa, apartamentele disponibile spre vânzare au înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,6% al valorii medii de listare, ajungând la 1.298 de euro pe metru pătrat util la finele lunii mai (faţă de 1.290 de euro pe metru pătrat, în aprilie). Şi aici, preţurile au cunoscut evoluţii divergente pe cele două segmente de piaţă analizate: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,2% (de la 1.281 la 1.309 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au depreciat cu 1,8% (de la 1.307 la 1.283 de euro pe metru pătrat).

Preţuri apartamente - Iaşi

În Iaşi, indicele a înregistrat, la nivelul întregii pieţe, un recul de 0,3% în luna mai, de la o medie de 1.085 de euro pe metru pătrat util, la 1.082 de euro pe metru pătrat. În ultimele 31 de zile, preţurile locuinţelor din blocurile vechi s-au diminuat cu 1,5%, de la 1.122 la 1.105 euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un avans de 0,9%, o asemenea unitate locativă ajungând să coste 1.068 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.058 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare).

Preţuri apartamente - Timişoara

În Timişoara, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 0,8% în cea de-a treia lună de primăvară, de la 1.324 la 1.335 de euro pe metru pătrat util, evoluţii pozitive fiind consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate. Apartamentele vechi disponibile spre vânzare pe piaţa timişoreană s-au apreciat cu 0,9% în ultimele 31 de zile, de la 1.323 la 1.335 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale, pe de altă parte, au înregistrat un avans de 0,5%, de la 1.328 la 1.335 de euro pe metru pătrat util.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici