Profesorul Cristian Socol: Cum înțelegem ceea ce se întâmplă? 10 întrebări și răspunsuri despre economia globală și impactul războiului din Iran

În plus, ne putem lămuri care sunt interesele actorilor implicați în război, ce este mai grav decât șocul energetic global precum și consecințele economice și sociale ale războiului din Orientul Mijlociu asupra economiilor SUA, UE și României.

După ce emoția a trecut, se pot descoperi mai bine lucrurile cu privire la cauzele și consecințele războiului din Iran. Sunt puține certitudini și multe întrebări rămase fără răspuns sau cu un răspuns deschis.

1. De ce explodează multe dintre punctele de presiune la nivel global acum, de ce lumea se află într-un climat de totală incertitudine? Pentru că se finalizează un ciclu lung (de tip Kondratieff, 40-60 de ani) și omenirea intră într-un nou ciclu lung. Până în anii 2030-2035, se manifestă faza de contracție (”iarna”) a vechiului ciclu lung și se ”naște” – în chinuri, ca întotdeauna, faza de revenire (”primăvara”) noului ciclu de 40-60 de ani. Istoric, distrugerea creatoare a vechiului și apariția noului a însemnat crize economice, tensiuni sociale, războaie și incertitudine record. Jocul se resetează, fiecare putere globală încearcă să se situeze cât mai aproape de linia de start pentru cursa de câștigare a poziției dominante în noul ciclu. Războiul din Ucraina, războiul de 12 zile din Iran de anul trecut și cel de astăzi – care a cuprins mai multe țări din Orientul Mijlociu, fac toate parte din acest tablou, al resetării ordinii mondiale înainte de începerea noului ciclu lung. Am scris aici în detaliu pentru cine a dorit să înțeleagă ce se întâmplă cu lumea la nivel strategic.

2. Unei țări atât de puternice precum cea a SUA – din punct de vedere militar, economic, tehnologic – îi poate fi amenințată poziția în startul cursei, în noul ciclu global? Da și nu, totul depinde de deciziile strategice luate în prezent și următorii ani. De la criza financiară încoace, trecând prin criza pandemică și alte turbulențe medii / ușoare din ultimii 18 ani, economia SUA simte în spate încercările repetate de a fi depășită în cursă de către China. Deficitele bugetare ridicate (de exemplu 5,8% din PIB în 2025) care au alimentat / alimentează creșterea datoriei publice la niveluri record în ultimii 80 de ani (125% din PIB în prezent) se suprapun unor deficite comerciale cronice. După anul 2000, economia SUA se află pe o traiectorie nesustenabilă, deficitele gemene și problemele industriale (și de ocupare asociate) generând nevoia unei intervenții abrupte asupra cauzelor, inclusiv prin asigurarea energiei ieftine, reconsolidarea supremației tehnologice, keynesianism militar – prin creșterea puternică a comenzilor pentru industria de apărare și reducerea dependenței de China în asigurarea mineralelor critice pentru industriile de vârf – motoare ale noului ciclu global. SUA nu mai putea conduce pasiv cursa, a fost, este și va fi nevoită să accelereze viteza deciziilor și să riște intrarea într-o incertitudine puternică, cu tot cu lumea globală. Tensiunile din punctele de presiune globale sunt corelate puternic cu starea economiei SUA.

3. Se aplică teoria superciclurilor (ciclurilor lungi) și pe economia SUA, pot fi ele modelate, întinse și netezi amplitudinile de către hegemonul global? Da și nu, din nou. Da, SUA are capacitatea de a influența ciclul economic global, poate prelungi, amortiza sau chiar netezi anumite faze ale ciclului, având la dispoziție niște instrumente unice – rolul Federal Reserve în politica monetară globală, statutul de monedă de rezervă al dolarului, capacitatea fiscală și instituțională puternică. Nu, nici măcar SUA nu poate opri evoluția naturală a ciclicității globale – sunt factori structurali pe care nu îi poate controla – de la îmbătrânirea demografică, scăderea normală a productivității și până la ciclurile geopolitice. Pentru a valida această ultimă teză, puteți citi George Friedman – Furtuna dinaintea liniștii, Editura Litera, București 2020 – veți observa că în SUA perioadei 2020-2030 se suprapun – pentru prima dată în istorie – fazele de ”iarnă” ale ciclului socio – economic lung (50 de ani) și ciclului instituțional (80 de ani). Și de aici ne explicăm deciziile care par greu de înțeles la suprafață.

4. Cu privire la războiul din Orientul Mijlociu, de ce vor SUA și Trump capitularea necondiționată a Iranului? Răspunsul are conotație complexă, începând de la riscul unui război de uzură, în cazul unei invazii terestre, până la imposibilitatea existenței unui regim marionetă în Iran, având în vedere un aparat de stat bine înrădăcinat și sentimentele naționalist-religioase puternice. Există o structură instituțională a puterii foarte clară, cu un Corp al Gardienilor Revoluției Islamice bine conectat militar, economic și politic. Loialitatea militară și religioasă, conectată cu interesele financiare betonează o structură care nu va permite căderea regimului. Chiar dacă vorbim de căderea unui regim opresiv, o economie slab rezistentă în faza crizelor și tensiuni sociale evidente, devine din ce în ce mai dificil de crezut că un regim perceput ca fiind ”străin” de interesele naționaliste, culturale și religioase va putea rezista acolo. Războiul din Iran este unul cu potențial de risc mai ridicat decât cel din Irak și nu se compară deloc cu situația din Venezuela.

5. Totuși, ce ar însemna un vid de putere în Iran? Daunele provocate de atacurile aeriene sunt puternice și au înlăturat marea majoritate a liderilor iranieni la momentul respectiv. Însă inexistența unui gândiri strategice, a unui plan de gestiune a situației post conflict poate da naștere la haos. Strategia ”decapitare plus delegare” nu funcționează aici precum în Venezuela. Să ne imaginăm ce dezastru ar provoca prăbușirea unui control centralizat, cu armament ajuns în mâinile unor ”actori” imprevizibili și greu de monitorizat și controlat. Lecția fragmentării și haosului generate de căderea regimului Saddam Hussein nu este prea departe. Foarte grav în cazul Iranului, mai ales în condițiile în care există informații că în 2025 această țară deținea peste 400 kg de uraniu îmbogățit, adică material suficient pentru 11 dispozitive nucleare. Nimeni nu știe dacă acest material este securizat 100%. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu specialiștii iranieni în domeniul nuclear. Există o probabilitate destul de mare pentru ca forța militară pentru atacarea Iranului să înlăture tocmai posibilitatea obținerii unui acord durabil și înzestrat cu autoritate politică în Iran.

6. Care sunt interesele Israelului, Turciei și ale altor țări din regiune? Informațiile arată că decizia de atac coordonat a venit din partea Israelului, interesată direct de fragmentarea / dispersarea autorității în Iran. Un Iran cu frământări interne, cu o autoritate politică descentralizată și incapabil de a purta ofensive militare puternice convine strategiei israeliene. Numai că în acest șoc de șah, informațiile arată că Iranul, prin Corpul Gardienilor Revoluției Islamice se antrenează de ani buni pentru a răspunde unei decapitări a conducerii centralizate (prin crearea de unități autonome pe regiuni, în cazul în care unitatea centrală de comandă ”pică”). Spre deosebire de SUA – care nu dorește un război extins spațial și temporal, Israelul ar putea fi interesată de antagonizarea cât mai multor țări din regiune față de Iran. Turcia își dorește și ea o deteriorare controlată a capacităților Iranului. Vrea o tranziție ordonată, consecințele unei prăbușiri în Iran cauzând consecințe dificile în Turcia – de la instabilitate geopolitică cronică la inflație, creșterea costurilor de finanțare și până la fluxuri masive de refugiați care trebuie gestionate (reamintesc că Iranul are 90 milioane locuitori, fiind de aproape 4 ori mai mare decât populația Siriei). Cele șase state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Bahrein și Oman) ar trebui să continue cu strategia ”răbdării tactice”, o escaladare a conflictului în zonă provocând daune catastrofale din punct de vedere economic. Strategiei deliberată a Iranului de a extinde conflictul, pentru a mări daunele economice ale aliaților SUA nu trebuie să i se răspundă simetric, chiar dacă credibilitatea regiunii ca centru global stabil – țintă atinsă cu eforturi mari – este acum distrusă. Prudența în a escalada conflictul în zonă este probabil cea mai bună opțiune pe termen mediu și lung pentru aceste țări. Și, complementar, cooperare și implicare activă pentru rezolvarea conflictului pe cale diplomatică, proces pe care l-au făcut asiduu și înainte de începerea lui.

7. Care sunt consecințele economice pentru economia SUA? Nici măcar cea mai puternică economie a lumii nu își permite un război de lungă durată în Orientul Mijlociu fără a înregistra consecințe economice grave. Doar costurile directe ale războiului sunt estimate la peste 1,1 miliarde dolari pe zi. Într-o lună se vor aduna peste 52 miliarde dolari, în condițiile în care trecerea timpului adaugă costuri suplimentare. Finanțele publice ale SUA nu se află în cea mai bună perioadă, deficitele bugetare de 6% din PIB adăugând la o datorie de peste 125% din PIB, ajungând aceasta din urmă la cel mai ridicat nivel ca pondere în PIB de după 1946. Cum s-ar putea crește sustenabil bugetul de apărare cu peste 500 milioane dolari pe an, așa cum a propus Trump? Refinanțarea celor 9 trilioane de dolari în condițiile creșterii randamentelor globale la obligațiuni ca urmare a incertitudinii record nu constituie o misiune prea ușoară. Mărirea prețului la energie și gaze creează un șoc inflaționist, generând un șoc pe ofertă și încetinind astfel creșterea economică. Toate acestea în condițiile în care în trimestrul IV din 2025 creșterea a fost sub așteptări, iar plusurile privind crearea de locuri de muncă sunt din ce în ce mai firave.

8. Care vor fi consecințele economice și sociale asupra UE? Europenii sunt prinși la mijloc între două războaie cu efecte însemnate la nivel economic și social – războiul din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu. Amândouă formând un șoc energetic masiv, cu efecte inflaționiste și recesioniste puternice. UE trebuie să continue cu strategia de ”răbdare strategică” – câștigătoare în războiul tarifar cu SUA, să continue eliminarea stimulilor de răspuns de tipul ”dinte pentru dinte” și să acționeze conform strategiei ”echilibrului durabil”, cu soluții stabile pe termen lung. Despre consecințele economice și sociale asupra UE, am scris în analiza anterioară pe această temă. În Scenariul pe termen scurt (șoc temporar, normalizare în 6-9 luni), se poate estima o reducere anualizată de 0,4-0,6pp la dinamica PIB potențial (în ipoteza creșterii prețului petrolului cu 10-30%), un plus de 0,4-0,8pp la inflația HICP și o deteriorare a balanței comerciale cu 8-10%. În Scenariul pe termen mediu și lung costurile sunt mai mari, o creștere cu 50% a prețului petrolului conducând la o reducere anualizată a creșterii PIB potential de 1-1,2pp, inclusiv prin influența șocurilor de ofertă, generate de costurile mai ridicate asupra productivității și investițiilor.

9. Care vor fi consecințele economice și sociale asupra României? Repet ce am estimat în analiza anterioară publicată pe această platformă. Pe termen scurt, impactul negativ asupra ratei de creștere a PIB real ar putea fi de 0,5-0,6pp, asupra inflației de 0,6pp (efecte directe și indirecte plus presiunea pe deprecierea cursului), o creștere a costurilor de imprumut ale statului cu 50bps (0,5pp), o reducere a veniturilor bugetare în PIB de 0,15-0,2pp și o deteriorare a balanței comerciale. Pe termen mediu și lung, impactul asupra ratei de creștere economică ar putea fi de 1,5pp, asupra inflației de 1pp (efecte directe și indirecte plus presiunea pe deprecierea cursului), o creștere a costurilor de imprumut ale statului cu 60-80bps (0,6-0,8pp), o reducere a veniturilor bugetare în PIB de 0,25-0,35pp și o deteriorare mai puternică a balanței comerciale (față de scenariul pe termne scurt). Industriile cele mai expuse sunt industria chimică, materiale de construcții, transport și agroalimentară.

Trebuie să avem în vedere că șocul energetic nu are cum să se manifeste pe termen lung. Putem valida această ipoteză atât pe baza experienței istorice – crizele petroliere din anii ”80 – cât și pe baza intereselor economice afectate. Iranul știe că strategia blocării Strâmtorii Ormuz nu poate fi o strategie militară pe termen mediu și lung. Vom constata că la 30-45 zile de la începutul crizei, evoluția prețului petrolului nu va semăna deloc cu cea de la șocul initial. O să scadă destul de abrupt în condițiile în care ”oboseala” războiului își va face simțită prezența.

       10. Există ceva mai rău decât șocul energetic și creșterea prețului petrolului? Una dintre consecințele războiului din Iran – închiderea Strâmtorii Hormuz provoacă o criză alimentară și, implicit, o criză umanitară. Peste 100 milioane de oameni sunt în pericol în condițiile unei închideri prelungite a Strâmtorii, din ce în ce mai probabilă ca efect al plasării de mine marine de către Iran în acel spațiu. Consecințele nedorite pot apărea atât în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente a țărilor din Golf (70% din alimentele consumate în regiune trec prin Strâmtoarea Hormuz) cât și tranzitul blocat de îngrășăminte chimice și combustibil, de natură să afecteze fermierii din întreaga lume (în afara prețului la petrol, gazele naturale reprezintă un input cheie pentru producția de îngrășăminte și, atenție, 40% din îngrășămintele cu azot comercializate la nivel global trec prin strâmtoare). Mai mult, bombardarea instalațiilor de desalinizare a apei și contaminarea apelor din Golf ar putea provoca o criză a apei. Și da, Iranul va fi afectat în egală măsură, fiind o țară deja confruntată cu proteste majore din cauza exploziei inflației la alimente.

Ar fi interesant ca cineva să știe și să ne spună când și cum se va finaliza acest război. Un război militar care a condus la o criză energetică și va conduce la turbulențe financiare și de natura alimentară, toate acestea topindu-se într-o criză socială, umanitară. Este evident că nici cei implicați nu pot estima, având în vedere escaladarea și multitudinea de factori care influențează sfârșitul acestui război. Pentru Iran, degradarea puterii militare (inclusiv epuizarea stocurilor militare) și efectele economice și sociale reprezintă un factor important pentru  sfârșitul acestui conflict. Pentru SUA, cei mai importanți determinanți sunt legați de efectele crizei energetice, ale șocurilor pe piețele financiare și bursiere, alegerile de la jumătatea mandatului în SUA și bilaterala de peste câteva săptămâni dintre Trump și Xi Jinping. Pentru Israel, atingerea obiectivului de degradare puternică a capacității economice și militare a Iranului. Pentru celelalte țări din Golf, pierderile economice mari și manifestarea unei crize alimentare vor presa pentru negocieri diplomatice ofensive în sensul finalizării războiului.