PROIECTUL DE BUGET pe 2014: Bani în plus la Administraţie, Educaţie, Agricultură. Tăieri de fonduri la Sănătate, Cultură, Justiţie

Preşedinţia, Parlamentul, Curtea Constituţională, SRI şi ministerele Dezvoltării şi Administraţiei, Apărării, Muncii, Agriculturii, Educaţiei, Transporturilor vor primi mai mulţi bani în 2014 faţă de acest an în timp ce bugetele ICCJ, Justiţiei, Internelor, Sănătăţii, Culturii, ANI, CSM vor fi tăiate.

3473 afișări
Imaginea articolului PROIECTUL DE BUGET pe 2014: Bani în plus la Administraţie, Educaţie, Agricultură. Tăieri de fonduri la Sănătate, Cultură, Justiţie

PROIECTUL DE BUGET pe 2014: Bani în plus la Administraţie, Educaţie, Agricultură. Tăieri la Sănătate, Cultură, Justiţie (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Situaţia se referă strict la bugetele ministerelor şi altor instituţii, nu la ansamblul domeniului care este finanţat şi din alte surse, precum de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate în cazul domeniului sănătăţii.

În ceea ce priveşte bugetul de cheltuieli al fondului naţional al asigurărilor sociale de sănătate al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), acesta este estimat pentru anul viitor la 22,55 miliarde lei, faţă de 22,59 miliarde lei în acest an, respectiv cu 0,14% mai puţin.

Raportat la bugetul consolidat de cheltuieli împărţit pe domenii, care include nu doar bugetul ministerelor de resort, ci şi alocările din partea primarilor şi alte surse, Asistenţa Socială, Sănătatea, Transporturile şi Educaţia sunt domeniile care vor avea în 2014 cel mai mare volum de cheltuieli bugetare, în timp ce Agricultura, Apărarea şi Mediul sunt în coada acestui clasament, conform datelor prezentate, marţi, de MEDIAFAX.

Conform proiecţiei raportate strict la bugetul ministerelor şi altor instituţii,

  • Administraţia Prezidenţială va primi 25,5 milioane lei (de la 24,8 milioane lei în acest an, cu 2,79% mai mult),

  • Senatul - 101,6 milioane lei (de la 95,4 milioane lei, 6,42%),

  • Camera Deputaţilor - 238,8 milioane lei (de la 223,4 milioane lei, 6,86%),

  • Curtea Constituţională - 14,69 milioane lei (de la 14,58 milioane lei, 0,71%),

  • Secretariatul General al Guvernului - 7,2 miliarde lei (de la 6,5 miliarde lei, 10,03%),

  • Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - 4,8 miliarde lei (de la 3,58 miliarde lei, 33,9%),

  • Ministerul Finanţelor - 3 miliarde lei (de la 2,65 miliarde lei, 15,35%),

  • Ministerul Apărării - 6,4 miliarde lei (de la 6,2 miliarde lei, 3,66%),

  • Ministerul Muncii - 29,7 miliarde lei (de la 28,9 miliarde lei, 2,48%),

  • Ministerul Agriculturii - 19,4 miliarde lei (de la 17,1 miliarde lei, 13,01%),

  • Ministerul Mediului - 2,68 miliarde lei (de la 2,32 miliarde lei, 15,59%),

  • Ministerul Transporturilor - 6,4 miliarde lei (de la 6 miliarde lei, 6,46%),

  • Ministerul Educaţiei - 8,5 miliarde lei (de la 8,4 miliarde lei, 1,43%),

  • Serviciul Român de Informaţii - 1,106 miliarde lei (de la 1,101 miliarde lei, 0,47%),

  • Ministerul Fondurilor Europene - 166,3 milioane lei (de la 149,3 mlioane lei, 11,40%),

  • Autoritatea Electorală Permanentă - 17,1 milioane lei (de la 16,2 milioane lei, 5,20%).

Reduceri de bugete vor fi operate la

  • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) - 66,2 milioane lei (de la 66,3 milioane lei, -0,22%),

  • Curtea de Conturi - 190,1 milioane lei (de la 197,7 milioane lei, -3,86%),

  • Ministerul Afacerilor Externe - 656 milioane lei (de la 700,9 milioane lei, -6,40%),

  • Ministerul Justiţiei - 2,5 miliarde lei (de la 2,6 miliarde lei, -3,15%),

  • Ministerul Afacerilor Interne - 8,3 miliarde lei (de la 8,7 miliarde lei, -4,08%),

  • Ministerul Tineretului şi Sportului - 372,3 milioane lei (de la 375,1 milioane lei, -0,74%),

  • Ministerul Sănătăţii - 7,96 miliarde lei (de la 9,79 miliarde lei, -18,71%),

  • Ministerul Culturii - 522,5 milioane lei (de la 571,2 milioane lei, -8,52%),

  • Ministerul Economiei - un miliard lei (de la 1,1 miliarde lei, -3,78%),

  • Ministerul pentru Societatea Informaţională - 138,7 milioane lei (de la 152,8 milioane lei, -9,24%),

  • Ministerul Public - 689,7 milioane lei (de la 731,7 milioane lei, -5,75%),

  • Agenţia Naţională de Integritate - 19,4 milioane lei (de la 29,7 milioane lei, -34,72%),

  • Serviciul de Informaţii Externe - 195,6 milioane lei (de la 196,7 milioane lei, -0,53%),

  • Serviciul de Protecţie şi Pază - 131,7 milioane lei (de la 188,2 milioane lei, -30%),

  • Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 248,4 milioane lei (de la 254,9 milioane lei, -2,54%),

  • Academia Română - 362,2 milioane lei (de la 370,5 milioane lei, -2,24%),

  • Consiliul Superior al Magistraturii - 98,7 milioane lei (de la 105,2 milioane lei, -6,15%).

Comparativ cu bugetul estimat să fie acordat anul viitor, estimare inclusă în proiectul de buget pentru acest an, Preşedinţia, Curtea de Conturi, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Serviciul de Protecţie şi Pază, Academia Română au primit mai puţin, iar Senatul, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Ministerul Public, Ministerul Economiei, Agenţia Naţională de Integritate, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă au primit mai mult.

Astfel, conform estimării de buget pentru anul 2014, inclusă în proiectul de buget pe 2013 aprobat la începutul acestui an, Administraţia Prezidenţială ar fi trebuit să primească 27,4 milioane lei, Senatul - 95,7 milioane lei, Camera Deputaţilor - 216,9 milioane lei, Curtea Constituţională - 14,5 milioane lei, Curtea de Conturi - 198,2 milioane lei, Secretariatul General al Guvernului - 6,8 miliarde lei, Ministerul Afacerilor Externe - 659,4 milioane lei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - 3,5 miliarde lei (de la un buget iniţial de 2,5 miliarde lei pe acest an), Ministerul Finanţelor - 2,7 miliarde lei, Ministerul Justiţiei - 2,4 miliarde lei, Ministerul Apărării - 5,7 miliarde lei, Ministerul Afacerilor Interne - 8,4 miliarde lei, Ministerul Muncii - 32,6 miliarde lei, Ministerul Tineretului si Sportului - 416,2 milioane lei, Ministerul Agriculturii - 17,8 miliarde lei, Ministerul Mediului -4,5 miliarde lei, Ministerul Transporturilor -11 miliarde lei, Ministerul Educaţiei - 8,4 miliarde lei, Ministerul Sănătăţii - 5,6 miliarde lei, Ministerul Culturii - 547,9 milioane lei, Ministerul pentru Societatea Informaţională -164,5 milioane lei, Ministerul Public - 680 milioane lei, Ministerul Fondurilor Europene - 181 milioane lei, Ministerul Economiei - 966,7 milioane lei, Agenţia Naţională de Integritate - 16,7 milioane lei, Serviciul Român de Informaţii - un milliard lei, Serviciul de Informaţii Externe - 183,4 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază - 137 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 248,8 milioane lei, Academia Română - 380,3 milioane lei, Consiliul Superior al Magistraturii - 84,9 milioane lei, Autoritatea Electorala Permanentă -15 milioane lei.

Veniturile bugetului consolidat vor însuma anul viitor tot 32,9% din Produsul Intern Brut, dar un PIB calculat în creştere de la 625,6 miliarde lei la 658,6 miliarde lei, iar cheltuielile se vor ridica la 35,1% din PIB, cursul mediu de schimb luat în calcul fiind 4,45 lei/euro, de la 4,42 lei/euro.

Pentru acest an, Produsul Intern Brut a fost estimat la 625,6 miliarde lei, proiecţa bugetară pentru anul viitor bazându-se pe un PIB de 658,6 miliarde lei.

Veniturile bugetului consolidat sunt anticipate la 216,8 miliarde de lei (32,9% din PIB). Guvernul a estimat un total de încasări din economie de 201,9 miliarde lei la bugetul de stat (30,7% din PIB) şi o absorbţie de fonduri europene uşor mai mare decât cea din strategia fiscal-bugetară, respectiv de 14,8 miliarde lei fonduri nerambursabile (2,23% din PIB) faţă de 14,4 miliarde lei.

Pentru acest an, veniturile consolidate au fost calculate la 206 miliarde lei, cu 13,1 miliarde lei fonduri nerambursabile.

Cheltuielile bugetului conslidat vor însuma 231,3 miliarde de lei (35,1% din PIB), faţă de 221,8 miliarde de lei în acest an (35,4% din PIB).

Inflaţia este prognozată pentru sfârşitul anului viitor la 3%, de la 2% în acest an.

Numărul mediu de salariaţi va ajunge la 4,57 milioane persoane, de la 4,51 milioane angajaţi în 2013, câştigul salarial mediu net fiind indicat în creştere de la 1.594 lei la 1.676 lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici