Reactorul 1 de la Cernavodă ar putea fi repornit în cel mult patru zile. Ministrul Energiei pregătește măsuri pentru reducerea presiunii asupra facturilor

Publicat: 10 11. 2026, 14:02

This browser does not support the video element.

Ministrul a anunțat și noi discuții cu furnizorii de electricitate, în vederea pregătirii unor măsuri care să reducă presiunea prețurilor asupra consumatorilor.

Defecțiunea de la Cernavodă a fost identificată. Reactorul ar urma să fie repornit în câteva zile

Ministrul Energiei a explicat că specialiștii au stabilit cauza problemei tehnice și au identificat componenta care necesită intervenție.

„Rezultatul tehnic a stabilit cauza defecțiunii, a stabilit efectiv ce piesă trebuie remediată. Se lucrează la această remediere și, spuneam, conform rezultatului care l-am primit la Minister, în minim două zile, maxim patru zile, această unitate va fi repusă în funcție”, a declarat Dumitru Chisăliță.

În privința Unității 2, ministrul a precizat că o decizie privind resincronizarea acesteia la Sistemul Energetic Național ar putea fi luată chiar marți.

Potrivit explicațiilor sale, revenirea unității în sistem ar contribui la creșterea cantității de energie electrică disponibile, în special în intervalele de seară, când consumul este ridicat.

Ministrul anunță negocieri cu furnizorii pentru reducerea presiunii asupra consumatorilor

Întrebat despre evoluția prețurilor la electricitate și posibilitatea ca unele oferte să depășească 2 lei/kWh, Chisăliță a declarat că ministerul poartă discuții cu furnizorii de energie și gaze.

„Există în momentul de față discuții pe care le purtăm cu furnizorii din energie și din gaze în același timp, dar partea de energie ne interesează în mod special în momentul de față, tocmai datorită evoluției de astăzi, dar și datorită situației legate de necesitatea de a trece cu bine această iarnă”, a afirmat ministrul.

Acesta a explicat că autoritățile analizează un mecanism care să permită obținerea energiei electrice la prețuri competitive, respectând cadrul legal existent.

„În ceea ce privește mecanismul pe care îl propunem, este un mecanism care privește o modalitate de a se obține o energie electrică la prețuri competitive, pentru că trebuie să respectăm aceste lege în momentul de față, dar, în același timp, să existe o reducere a presiunii la nivelul consumatorilor de energie din momentul de față.”

Măsurile ar putea fi introduse de la 1 decembrie

Ministrul a anunțat că o nouă rundă de discuții cu furnizorii este programată pentru miercuri, 11 noiembrie.

„Mâine, cel mai probabil, vom avea o a doua rândă de discuții cu furnizorii și, în același timp, încercăm discuții cu entitățile care vor trebui să aprobe propunerele noastre (…) dorința noastră este, la 1 decembrie, să avem măsuri”, a declarat Chisăliță.

Ministrul nu a prezentat, deocamdată, forma concretă a măsurilor și nici impactul financiar estimat pentru consumatori.

Chisăliță, despre prețurile de peste 2 lei/kWh: Datele se află la ANRE

Întrebat până la ce nivel ar putea ajunge tarifele pentru românii ale căror contracte de furnizare expiră, ministrul a precizat că informațiile detaliate privind ofertele și prețurile practicate de furnizori se află la autoritatea de reglementare.

„La momentul de față, aceste răspunsuri nu se găsesc la Ministerul Energiei. Ele țin exclusiv de cei care urmăresc piața și au aceste prețuri. Este vorba de Autoritatea Națională de Reglamentare în domeniul Energiei”, a declarat acesta.

Chisăliță a reiterat că ministerul utilizează datele furnizate de autoritatea de reglementare pentru evaluarea evoluțiilor din piață.

Declarațiile vin în contextul preocupărilor privind funcționarea centralei de la Cernavodă și evoluția costurilor energiei electrice înaintea sezonului rece.