Sediile ANAF din Sectorul 1 se mută temporar. Unde se află noua locaţie
„Sediile Administraţiei Sectorului 1 a Finanţelor Publice din Str. Roma nr. 7, Str. Londra nr. 10 şi Blvd-ul Mărăşti nr. 4 se mută temporar într-un sediu nou, situat în Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, numărul 9-13, Sector 1 (fostul sediu al Primăriei Sectorului 1)”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Sediul din strada Roma se află într-un proces de consolidare şi modernizare, mutarea fiind temporară, până la finalizarea lucrărilor, însă în noul sediu va fi relocată întreagă structura fiscală ce aparţine ANAF Sector 1.
Mutarea implică şi transferul echipamentelor informatice şi de telecomunicaţii, astfel că, de joi (ora 15:00) până luni (ora 14:00) serverul administraţiei fiscale nu va fi funcţional şi, prin urmare, nu se vor elibera documente în intervalul respectiv.
Pentru a asigura primirea tuturor solicitărilor din partea contribuabililor, Registratură instituţiei va funcţiona în perioada 17-19 august atât la sediul din strada Roma, cât şi în noua locaţie.
Citeşte şi: ANAF începe verificarea MARILOR AVERI. Diaconu: Trebuie să apăsăm pedala luptei împotriva evaziunii. Vor fi verificate personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari – INFOGRAFIC
Citeşte şi: Verificarea MARILOR AVERI: Fiscul analizează cele mai multe situaţii în Ilfov şi Bucureşti. Ce judeţe urmează pe listă – FOTO