Atacul a avut loc marți, în jurul orei 3:30 dimineața, în cartierul Johannisthal, din sud-estul capitalei germane, unde două linii de înaltă tensiune au fost incendiate. Poliția și operatorul rețelei Stromnetz Berlin consideră incidentul un posibil act cu motivație politică și au declanșat o anchetă prin divizia specializată în infracțiuni ideologice.
„Un motiv politic nu poate fi exclus. Ancheta este condusă de divizia specializată în infracțiuni motivate politic”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Anja Dierschke, citată de Reuters.
O presupusă declarație de revendicare a fost publicată pe platforma de extremă stângă Indymedia, în care un grup de „anarhiști” susține că atacul a avut drept scop sabotarea centrului de tehnologie Adlershof, un hub important pentru cercetare, dezvoltare și industrie în Berlin.
Potrivit presei germane, autorii spun că „au atacat infrastructura critică pentru a opri avansul tehnologic și militarizarea orașului”, menționând companii precum Siemens și Jenoptik – ambele implicate în dezvoltarea de tehnologii industriale și, parțial, în producția de echipamente cu aplicații în apărare și securitate.
Autoritățile investighează și posibila legătură a atacului cu anunțul Tesla privind construirea unui centru de dezvoltare în zona afectată.
Poliția nu exclude o legătură cu un atac similar comis în 2024 asupra unei linii de înaltă tensiune, revendicat de un grup numit „Grupul Vulcan care oprește Tesla” – o formațiune militantă de extremă stângă care se opune prezenței Tesla în Germania și susține sabotajul infrastructurii ca formă de protest.
Aproximativ 14.000 de consumatori au fost reconectați până în cursul după-amiezii de marți, iar restul urmează să fie repuși în rețea treptat, a precizat Stromnetz Berlin, compania responsabilă cu gestionarea, întreținerea și modernizarea infrastructurii electrice a orașului.
„Sistemele de siguranță au funcționat. Nimeni nu a fost rănit, dar pagubele sunt semnificative”, a adăugat operatorul rețelei. Reparațiile ar putea depăși un milion de euro, potrivit ziarului german Bild.