Un centru de date pentru IA din SUA va fi atât de mare încât va polua mai mult decât țări precum Elveția, Irlanda sau Bulgaria

Publicat: 12 08. 2026, 12:14

Noul centru de date bazat pe inteligență artificială al Amazon este atât de mare încât se pare că va deveni cea mai mare sursă unică de poluare din Statele Unite ale Americii, potrivit The New York Times.

Proiectul aparține Amazon Web Services. Compania a confirmat investiția într-o centrală electrică masivă pe gaz din Texas, menită să furnizeze până la 7,65 gigawați de energie unui centru de date care se va construi în comitatul Pecos. Conform planului, cele 35 de turbine ale centralei ar putea emite 33 de milioane de tone de CO2 pe an, ceea ce ar transforma-o cu ușurință în cea mai mare sursă unică de emisii din SUA.

Amazon poluează cât Elveția, Irlanda sau Bulgaria

Cantitatea uriașă de emisii de carbon este comparabilă cu cea produsă de țări întregi, precum Elveția, Irlanda și Bulgaria. În plus, investiția va distruge obiectivele climatice asumate de Amazon, care susține că se concentrează pe atingerea emisiilor nete zero de carbon până în 2040.

„Lumea arată diferit acum față de momentul în care am co-fondat angajamentul climatic”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Amazon, Margaret Callahan, pentru NYT.

Chiar și fără noua unitate din comitatul Pecos, emisiile produse de Amazon sunt foarte mari. Compania a dezvăluit recent că anul trecut s-a înregistrat o creștere record a emisiilor totale. Creșterea a fost de 34% în 2025.