Unul dintre angajaţii de top ai lui Elon Musk şi-a dat demisia exact înainte de raportările financiare pe trimestrul doi
Srivats s-a alăturat companiei în 2015 drept vicepreşedinte de vânzări pe segmentul Americii de Nord. În luna februarie, acesta a preluat atribuţiile de vânzări pentru pieţele globale.
În aceeaşi lună, Tesla a pierdut un alt executiv de top, Jon McNeil, care a fost preşedinte al diviziei de vânzări şi servicii. Atunci, Srivats a preluat o serie din atribuţiile lui McNeil.
„Am dori să îi mulţumim lui Ganesh pentru munca lui şi să îi dorim tot binele pentru viitor”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei pentru publicaţia americană.
Srivats s-a alăturat Tesla de la retailerul de lux Burberry. Acum, părăseşte compania pentru a deveni CEO al retailerului online Moda Operandi, începând de la 1 august, potrivit unui comunicat de presă din partea companiei.
Robin Ren, care s-a ocupat de operaţiunile Tesla în China, a preluat divizia globală de vânzări în urmă cu câteva luni.
Plecarea lui Srivats din companie vine cu doar câteva zile înainte ca Tesla să anunţe rezultatele financiare din al doilea trimestru, şi în aceeaşi zi în care Wall Street Journal scrie că Tesla le-a cerut banii înapoi unor furnizori pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele pe ultimul trimestru.
Citeşte şi: TOP trei cei mai doriţi angajatori din România. Clasament dominat de industriile IT, Automotive, Finance şi Telecom. Ce avantaje caută candidaţii
Citeşte şi: Toată lumea doreşte să le viziteze, iar alte state le copiază. TOP 5 ţări cu cele mai influente culturi din lume
Citeşte şi: Jumătate dintre angajaţii unei publicaţii vechi de un secol au fost concediaţi după ce compania a fost preluată. Noii proprietari au dat afară oameni cheie
Citeşte şi: 3.500 de şcoli se încălzesc cu lemne şi Transgaz face o conductă separată să ducă gazul românesc din Marea Neagră în Ungaria şi Austria. Ce fel de strategie energetică şi de dezvoltare are România?
