COMENTARIU Lelia Munteanu: O capcană - Gaza

E prima oară când mă gândesc nu ce să scriu, ci ce să nu scriu. Îmi cântăresc fiecare cuvânt, verific fiecare înformaţie până dau de neant.

Războiul Israel-Hamas a reînceput de vineri, acordul de armistiţiu umanitar a încetat şi nu se arată vreun altul până la sfârşit, cel puţin conform declaraţiilor tăioase făcute de părţi. Israelul a primit 105 ostateci (între care şi străini). Hamas a primit 240 de palestinieni eliberaţi din închisori. Şi unii şi ceilalţi sunt mai ales femei şi tineri (între ostatecii Hamas – copii).

Care va fi şi când - sfârşitul? După cum arată Fâşia astăzi, în a 59-a zi de război, sfârşitul nu e prea departe.

Numărul morţilor, transmis sistemtic de purtătorul de cuvânt al Sănătăţii (controlat de Hamas), a trecut de 15.890 de persoane (statisticile lor nu separă civilii de combatanţi), 70 la sută copii şi femei, ni se spune, şi 42.000 de răniţi. Nu poate fi verificat. Între soldaţii israelieni, informează surse oficiale ale Armatei, sunt cel puţin 81 de morţi. Nu e greu de verificat. Doar sintagma „cel puţin" poate părea stranie, deşi într-un război nimeni nu se precipită să-şi raporteze pierderile. Israelul susţine că a ucis mii de militanţi Hamas. Nu există încă dovezi.

Nu poate fi confirmat, nu există dovezi – laitmotivul bântuie cea mai cumplită ofensivă a Israelului în Gaza. Corespondenţii de război mor şi ei pe capete – cel mai mare număr de victime din rândul jurnaliştior din 1992, de când există statistici şi pentru asta – 63 până în clipa de faţă.

Vicepreşedintele american, doamna Kamala Harris, tocmai a vizitat regiunea şi a făcut o declaraţie de principiu: Statele Unite nu vor îngădui relocări forţate. Deocamdată însă lucrurile stau astfel: la începutul ofensivei aeriene, Netanyahu a îndemnat civilii să părăsească Gaza. Mă întrebam atunci unde altundeva ar putea să se ducă decât în mare. Apoi premierul a revenit şi a îndemnat oamenii să o ia spre sud, spre graniţa cu Egiptul. Sfatul a fost bun (centrul şi nordul au fost intensiv bombardate), până când au început bombardamente şi în sud. Iar de vineri, sudul a devenit ţintă.

E foarte adevărat că armata israeliană previne asupra bombardamentelor (prin sms, prin fluturaşi, prin radio, prin posturile de televiziune). Drept e şi că nu toate telefoanele mai au baterii, că fluturaşii nu pot fi văzuţi dacă eşti pitit cine ştie pe unde, că nu toată lumea ţine în mână un radio sau se află în preajma unui televizor. Dar, lucru benefic, avertismentele se dau cu aproximativ o oră înainte. Timp ar fi, dacă ai noroc.   

Spre deosebire de doamna Harris, nu m-aş teme de relocări. Unde să fie relocaţi civilii din Gaza? Egiptenii anunţă zilnic că nu-i primesc. Iordanienii nu-i primesc. Să-i relocheze în Israel – o glumă neagră. Pentru civili, Gaza e o capcană.

În rărunchii războiului Israel-Hamas dospeşte o criză umanitară de proporţii.

Israelul nu mai "tunde iarba" (expresia consacrată pentru raidurile în zonă). O smulge din rădăcini.