COMENTARIU Marius Oprea: Ceea ce străinii iubesc la români şi noi nu înţelegem: cu toate necazurile, viitorul flutură liber prin buzunarele noastre goale

Lectura impresiilor călătorilor străini prin ţările române este una care oferă o altă perspectivă, ne poate face să înţelegem mai bine cine sîntem. Un popor liber, mult mai liber interior, decît altele.

16555 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Ceea ce străinii iubesc la români şi noi nu înţelegem: cu toate necazurile, viitorul flutură liber prin buzunarele noastre goale

COMENTARIU Marius Oprea: Ceea ce străinii iubesc la români şi noi nu înţelegem: cu toate necazurile, viitorul flutură liber prin buzunarele noastre goale

Ne place imens să ne autocompătimim, dar în realitate fără să suferim foarte mult. Atitudinea noastră în faţa unor probleme e una mult mai raţională şi mai cumpănită, decît panica cu care le întîmpină alţii. Nu e fatalism istoric, ci un soi de înţelepciune cu care ne raportăm la timp şi la timpuri, fără să ne tulburăm inutil. Românii înţeleg, implicit şi fără să-şi fi explicat aceasta, definiţia epicureică a fericirii: absenţa tulburării din spirit şi a suferinţei din trup. Restul, contează prea puţin.

Pentru că vorbeam de percepţia călătorilor străini pe meleaguri româneşti, ea a rămas neschimbată în acest sens, de secole încoace. Ei observă mai ales această trăsătură spirituală a noastră, pe care noi nu o putem sesiza la fel de bine, pentru că la noi ea e un ”dat” şi firescul trece, în genere, nebăgat în seamă. Raportarea noastră la timp e diferită decît în restul Europei. La noi, timpul nu e o marfă, ci un atrinbut intim al omului. E o chestiune personală, nu ne interesează, din acest punct de vedere, eficienţa cu care-l utilizăm, ci posesia lui. Vrem să avem timpul pentru noi, şi din acest motiv putem trece mai lesne peste împrejurări care pe alţii i-ar da cu totul peste cap.

Aşa ”manageriem” toate crizele, de la cele politice, care se aprind tumultos şi ard rapid, pînă ce intră într-un cotidian al anormalului, într-o ”banalizare” a răului, care devine astfel benign şi suportabil. Dacă e să ne amintim astăzi o zi din anii ’80, ne întrebăm noi înşine, şocaţi, cum am putut trăi aşa ceva. Ei bine, am trăit şi am supravieţuit bine mersi, ceea ce ne va face să supravieţuim şi guvernului Cîţu, chiar şi preşedintelui Iohannis, chiar şi altora mai răi, care ar putea urma. Vorba aia, au venit şi hunii şi tătarii peste noi, şi nu s-a întîmplat nimic – ba dimpotrivă, ne-au scăpat de stăpînitorii de atunci, pentru că altfel am fi fost astăzi Republica Pecenego-Cumană, după modelul bulgarilor.

Exemplul pentru specificul românesc cel mai relevant pe care l-am găsit în istorisirile călătorilor străini prin Ţările Române, şi care ilustrează cel mai bine sufletul şi capacitatea noastră de supravieţuire, care ne deschide aproape un cîmp infinit de opţiuni este cel al păţaniilor unui francez, Ullyse de Marsillac, ajuns în Bucureşti în 1852.  Oraşul, ”cu cupolele sale de metal, strălucind în soare ca jarul într-­o mare de verdeaţă, se dezvăluie privirii într-­o panoramă largă. Străzile întortocheate şi capriciile arhitecturii îl descumpănesc pe iubitorul de ordine şi­l obosesc pe trecător, dar dau un farmec în plus, dacă stai şi-­l cumpăneşti de la distanţă”, scria el.

Acest nou Ullyse, navigator pe apele noroioase ale Dîmboviţei nu respire doar magia locurilor, ci mai ales pe cea a oamenilor, purtătorii unui soi de nepăsare veselă şi descumpănitoare, ca să nu o numesc lene, amestecată nu rareori şi cu un dram de viclenie, toate departe de spiritul ”eficienţei” occidentale.  Deşi avea treabă pînă peste cap, Ulysse nu-­şi pierduse obiceiul de a colinda prin Bucureşti.

În acea vreme, de la Biserica Elefterie pînă la mînăstirea de pe Dealul Cotrocenilor era o frumoasă pădurice, cu grădini largi şi cîte o casă ici şi colo. Lovit de o foame pantagruelică după o lunga promenadă, el se opreşte în pridvorul a ceea ce aducea cu un mic han. În prag, ”un bătrîn cumsecade dădea de mîncare unui cîine, nişte bucăţi de pepene roşu”. Cerînd ceva de mîncare, e întrebat: ”Ce doreşti?”. Întreabă ce se poate găsi. ”Pui”, îi răspunde bătrînul şi Ulysse de Marsillac se puse pe aşteptat. După multă vreme, l-a întrebat pe bătrîn ce se întîmplă cu friptura promisă. Răspunsul a fost cu totul neaşteptat: ”Ah, da, puiul dumneavoastră. Păi, aleargă după el”. ”Cum aleargă după el?” Iar bătrînul îi explică: ori de cîte ori trebuie să gătească cuiva – şi nu are altceva decît pui –, trimite cîinele să­-i fugărească prin grădină găinile. Unii clienţi au noroc, căci cîinele prinde repede cîte unul, alţii nu. Ullyse a fost printre cei lipsiţi de noroc. ”Staţi”, l-­a consolat bătrînul pe francezul hămesit, în vreme ce-­şi mîngîia cîinele, întors din expediţia ratată, după friptura înaripată a francezului. ”Uitaţi aici, în grădină, sînt nişte piersici. Culegeţi cîte vreţi. Şi mîncaţi cîte poftiţi!”. Lui Ulysse de Marsillac i­-a plăcut atît de mult răspunsul, încît n­-a mai plecat pînă la moarte din Bucureşti, unde şi-a găsit un rost şi a întemeiat o familie. El e cel care a consemnat, pentru prima data, şi celebrul cîntec popular, cîntat prin hanurile bucureştene: ”Dîmboviţă, apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce”.

Azi trăim vremuri care pe alţii i-ar aduce la disperare. Datoria publică a crescut, sub conducerea guvernului Cîţu, cu 6 miliarde de euro în şapte luni. Sîntem datori vînduţi, dar cine ne-ar cumpăra, s-ar lovi de aceeaşi problemă – nu ne pot lua timpul, care rămîne pe veci al nostru. Niciun guvern şi niciun preşedinte, oricît de neamţ al fi, nu ni-l poate lua. Tot românii înving, în cele din urmă. E o problemă de anduranţă: orice rotiţă, oricît de bine fixată într-un angrenaj menit să ne ordoneze, îşi rupe dinţii în specificul nostru national.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici