Ion Cristoiu: Cu 10 ani în urmă, Traian Băsescu făcea din România carnea de tun diplomatică a Americii

  • Ion Cristoiu: Graba cu care Traian Băsescu ne pune la dispoziţia SUA în imprevizibilul conflict cu Moscova ţine tot de slugărnicia unui politician faţă de Stăpînii din afară.
  • Ion Cristoiu: Şmecherie veche! Ceea ce tu, America, nu-ţi poţi permite să spui pe faţă, deoarece pe din dos negociezi cu Moscova, dai s-o spună, în zbierete de trompetă, unuia dintre agenţii tăi de influenţă din zonă.
  • Ion Cristoiu: Nimeni nu spune să aplaudăm amestecul făţiş al Rusiei în Crimeea. De aici însă pînă la uşurinţa cu care Traian Băsescu e gata să ne ordone Treceţi Prutul! e o distanţă. Distanţa enormă dintre politica unei ţări ce se ştie şi se vrea minim independentă şi politica unei ţări ce se ştie şi se vrea maxim slugă.
1821 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cu 10 ani în urmă, Traian Băsescu făcea din România carnea de tun diplomatică a Americii

Ion Cristoiu: Cu 10 ani în urmă, Traian Băsescu făcea din România carnea de tun diplomatică a Americii

Am primit în fine mult aşteptata variantă franţuzească a cărţii lui Erwin Rommel, Infanteria atacă. A apărut la Polemarque în 2012. Caut imediat referirile la Găgeşti din prefaţă şi din alte texte publicitare. De pe coperta a 4-a aflu că traducerea e prima din 1937 pînă în 2012. Ca să vezi! Despre Găgeşti nu găsesc nimic în Prefaţă, rezumată la amănunte despre varianta franceză şi la deja tradiţionala asociere dintre experienţa din Primul Război şi acţiunile din al doilea. Nu mă pot stăpîni, acum că mi-e uşor să înţeleg, deoarece e în franceză, să nu dau fuga la capitolul despre Găgeşti. Aflu astfel că Măgura Odobeştilor a fost atacată dinspre Mera, că malul Putnei dinspre Ţifeşti era apărat de ruşi şi români. La un moment dat găsesc următoarea secvenţă, deloc favorabilă nouă, românilor:

Rommel decide să facă o plimbare pînă la Odobeşti. Înţeleg din relatarea sa c-a luat-o călare pe drumul care e azi Şoseaua Focşani-Târgu Secuiesc. În spate merge, tot pe cal, sergentul Pfaffle:

„Ajungem la vreo mie de metri de biserica din Găgeşti, cînd deodată ceva mişcă pe drum în faţa calului meu. Ridic capul şi nu mă surprinde să văd chiar în faţa mea o patrulă românească de 15 oameni cu baioneta la puşcă. E prea tîrziu pentru a face stînga împrejur sau pentru a fugi în galop. Înainte de a opri calul şi a face stînga împrejur pe drumul îngheţat, aş fi primit mai mult ca sigur mai multe gloanţe. Decid pe loc să merg drept spre patrulă fără a schimba nimic din înfăţişarea mea, salut oamenii politicos şi îi fac să înţeleagă că trebuie să depună armele, că sînt prizonieri şi că trebuie să meargă la biserica din Găgeşti, unde 400 de camarazi de-ai lor sînt deja strînşi. Am serioase îndoieli că un singur român va fi înţeles ce-am zis. Comportamentul meu şi cuvintele mele amicale se dovedesc convingătoare. Cei 15 pun armele jos şi pleacă de a lungul cîmpului în direcţia indicată.”

Mă voi apuca de carte după întoarcerea de la Stalingrad, pentru a putea indica traducătoarei din nemţeşte paginile de lucrat. De pe acum ezit dacă să public toată călătoria sa în România sau numai atacarea Găgeştiului. Dacă rămîn la atacarea satului meu am avantajul de a putea dubla istorisirea de atunci cu istorisirea realităţilor de acum. Un jurnalist apropiat mie zicea la un moment dat de un proiect în cinstea Marii Uniri prin care să putem face un reportaj cinematografic despre memoriile lui Erwin Rommel, desigur, cu mine pe post de Cicerone. Cred c-ar fi ceva deosebit, îmi zic la început, după care mă răcesc, sceptic, amintindu-mi cîtă osteneală ar trebui pentru a obţine banii, dar mai ales pentru a-l face.

Renunţ deocamdată.

Nu de asta m-am apucat eu să scriu despre primirea cărţii. Am luat pachetul azi dimineaţă de la Oficiul poştal stupefiant prin faptul că nu era nimeni înaintea mea. Venisem tocmai de la consulatul rus din Tuberozelor 5, unde am fost pentru viza de Stalingrad. Aici în aşteptarea formalităţilor, am asistat la o discuţie între însoţitoarea mea – specialista în ruşi a ONCE – şi un tip de la consulat despre ştirea privind vandalizarea unor morminte de soldaţi ruşi la Botoşani. Tipul spunea că cei de la Lukoil au verificat la faţa locului şi au constatat că ştirea e falsă – fonfleu, zic eu în gînd –, mormintele ruşilor rămînînd neatinse. Îmi permit, totuşi, să observ, cu voce tare, fireşte, că ruşii nu pot face scandal cîtă vreme lipseşte intenţia politică. Da, răspunde însoţitoarea Cristina Ciugal, dar asta nu-i opreşte să exploateze situaţia. Realizez acum cît de dificil e de gestionat în prezent relaţia cu Federaţia Rusă în chestiunea mormintelor, pe fondul tensiunii create de maidanezii occidentali din România.

Revenind la pachet, după desfacere descopăr, alături de cartea lui Rommel, o alta, o cărticică, intitulată Driant Danrit, semnată de Jean Mabire. De pe coperta a patra aflu că Driant a fost un scriitor francez vizionar în materie de războaie încă înaintea celui de-al doilea, un fel de Jules Verne al conflagraţiilor mondiale. A murit în tranşeele Primului Război Mondial. Cartea primită de mine e o biografie apărută la Polemarque. Nu ţin minte să fi comandat o astfel de carte, deşi nu-i exclus să fi făcut asta din greşeală. Un soi de carte poştală vîrîtă în carte lămureşte misterul. Pe o parte, sub sigla Polemarque, imaginea unor militari anacronici pe margine unui lac de munte. Pe verso, unde se aşterne partea albă, un text scris de mînă:

„Mulţumindu-vă pentru comanda făcută, Le Driant Danrit e din partea mea pentru întîrzierea acumulată.”

Semnătura de sub Biz cordialment a vous e presupun a managerului.

Simpatic, nu-i aşa?

Da, comanda a întîrziat, astfel că la un moment dat îmi luasem adio de la carte şi cred c-am mai comandat-o odată. O fi prima sau a doua comandă? Editura face gestul tipic civilizat de a mi da semn că ştiu de această întîrziere. Popularizez momentul, fără a impresiona însă, toţi cei contactaţi fiind de acord că aşa ceva la noi nu se poate petrece.

 

*

Scriam pe 7 martie 2014

 

Deşi nimeni nu i-a dat mandat pentru asta, Traian Băsescu e pe cale să ne ordone Treceţi Prutul!

Unul dintre cititorii în toate minţile al acestui ziar cristoiublog.ro - Vlad Ionescu - comentează astfel reacţia Occidentului la Întîmplările din Ucraina: ”Domnule Cristoiu, americanii joaca extrem de periculos si asta pe pielea noastra. Intind coarda rau de tot si nu pot decat sa sper ca o fac doar ca sa obtina cat mai mult la negocieri. Numai ca si astfel de jocuri pot scapa de sub control! Puterea de la Kiev e legitima, insa cea din Crimeea nu! Te doare mintea. Cica referendumul nu e constitutional, de parca luare cu asalt a institutiilor statului prin forta armata ar fi fost constitutional. Si de cand dreptul la autodeterminare nu mai face parte din dreptul international, ci e raportat la o constitutie sau alta. E groasa rau si Basescu a luat steagul si se pune in frunte. Si unde-i atacam pe rusi, la ei acasa! Si vrem “sa fie rezonabili”! Am fost foarte surprins de consensul de la nivelul UE de astazi. Asta ma face sa sper ca sunt mai mult vorbe”.

Subscriu cu amîndouă mîinile la aceste consideraţii. Într-adevăr, rar mi-a fost dat să văd în lumea de azi o folosire mai murdară a dublului standard. Tot ceea ce s-a întîmplat la Kiev - de la ridicarea cu arma-n mîini a unor cetăţeni împotriva Preşedintelui legitim, recunoscut pînă atunci de Occident (cînd UE negocia cu Ianukovici, era legitim, nu-i aşa?, cînd Rusia a negociat cu Ianukovici, nu mai era legitim, nu-i aşa?) pînă la adoptarea unei legi antieuropene a minorităţilor - se bucură de salutul entuziast al Occidentului. Tot ceea ce se întîmplă în Crimeea - aproape identic cu ce s-a întîmplat la Kiev - e condamnat ca ilegitim.

Din comentariul lui Vlad Ionescu reţin nuanţa de mustrare faţă de graba cu are Traian Băsescu s-a aşezat în fruntea Plutonului de şefi de stat agenţi de influenţă ai SUA în Războiul Rece declanşat de Occident. Cînd Victor Ponta a depăşit măsura chinezărindu-se pe lîngă premierul Chinei, am simţit nevoia să protestez. Nu pentru că era vorba de o ţară comunistă, cum ar scrie pe blog Vladimir Tismăneanu, ci pentru că era vorba de o mare Putere faţă de care un politruc român simţea nevoia de genuflexiuni. Aceste genuflexiuni umilitoare erai făcute însă în numele unui întreg popor. Graba cu care Traian Băsescu ne pune la dispoziţia SUA în imprevizibilul conflict cu Moscova ţine tot de slugărnicia unui politician faţă de Stăpînii din afară. Desigur, Traian Băsescu are toate motivele să-şi asume rolul de pion teleghidat al Americanilor. Şmecherie veche! Ceea ce tu, America, nu-ţi poţi permite să spui pe faţă, deoarece pe din dos negociezi cu Moscova, dai s-o spună, în zbierete de trompetă, unuia dintre agenţii tăi de influenţă din zonă. Numai că graba lui Traian Băsescu de a-şi dovedi Americanilor zelul riscă să treacă drept graba României de a fi carne de tun diplomatică a Americii.

Nimeni nu spune să aplaudăm amestecul făţiş al Rusiei în Crimeea. De aici însă pînă la uşurinţa cu care Traian Băsescu e gata să ne ordone Treceţi Prutul! e o distanţă. Distanţa enormă dintre politica unei ţări ce se ştie şi se vrea minim independentă şi politica unei ţări ce se ştie şi se vrea maxim slugă.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici