Ion Cristoiu: Românul umblă dintr-o parte într-alta a ţării în căutare de minuni

  • Ion Cristoiu: Peste 150 000 de oameni s-au perindat, în cursul zilei de ieri, prin faţa raclei cu Moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou expusă în faţa Patriarhiei din Bucureşti. Tradiţia spune că Moaştele sînt făcătoare de minuni. Cine le atinge i se poate întîmpla o minune.
  • Ion Cristoiu: Caritas – îşi mai amintesc unii, poate – a fost un joc piramidal desfăşurat în România între aprilie 1992 – august 1994. Mecanismul se baza pe o escrocherie alimentată nu numai de prostie, dar şi de goana după cîştig.
  • Ion Cristoiu: Prin multe din trăsăturile sale, coada din Dealul Mitropoliei o amintea izbitor pe cea de la CARITAS. Acelaşi fenomen al oamenilor veniţi din toată ţara. Aceeaşi spaimă că nu le va veni rîndul. Dar mai ales aceeaşi înspăimîntătoare credinţă în posibilitatea unei minuni.
800 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Românul umblă dintr-o parte într-alta a ţării în căutare de minuni

Ion Cristoiu: Românul umblă dintr-o parte într-alta a ţării în căutare de minuni

Postdecembrismul a fost abordat pînă acum din multe perspective:

A evoluţiei democraţiei, a formării şi întăririi partidelor politice, a rolului deţinut de Statul Paralel, ba chiar şi a Diversiunilor.

N-a fost abordat însă din perspectiva a ceea ce am putea numi Isterie naţională. Din cînd în cînd, societatea noastră a fost lovită de o nebunie naţională, greu de explicat, de un iureş care a spulberat totul în cale. A încerca să rămîi lucid în această beţie naţională, să avertizezi că totul e o aiureală, însemna asumarea unoi uriaşe riscuri.

E ceea ce am făcut atît ca publicist, cît şi ca director al Evenimentului zilei în cazul Caritas.

Caritas – îşi mai amintesc unii, poate – a fost un joc piramidal desfăşurat în România între aprilie 1992 – august 1994. Mecanismul se baza pe o escrocherie alimentată nu numai de prostie, dar şi de goana după cîştig.

Dacă depuneai la Cluj, la Caritas o sumă de bani, peste trei luni luai o sumă de opt ori mai mare.

Era simplu. Între timp, atraşi de publicitate şi de zvon, sute de mii de inşi depuneau o sumă. Fireşte că depozitele creşteau.

Zadarnic semnalau economiştii că la un moment dat depunătorii rămîneau fără bani, deoarece se micşora numărul depunătorilor.

Oamenii continuau să joace la Caritas îndemnaţi şi de presă. Care făcea contracost publicitate escrocheriei. Evenimentul zilei s-a numărat printre puţinele publicaţii care n-a muşcat din bacşişul oferit de cei din spatele Caritas (Ioan Stoica era o interfaţă tipică primilor ani postdecembrişti), dar mai mult a dus o campanie înverşunată de denunţare a escrocheriei. Fenomenul mi-a dat posibilitatea unor comentarii menite a explica succesul şi, prin asta, radiografia nenorocita ţară postdecembristă.

Unul dintre comentarii se intitula De la „Caritas” la Moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou şi a fost publicat în Evenimentul zilei din 28 octombrie 1993:

„De la «Caritas» la Moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou

 

 

Peste 150 000 de oameni s-au perindat, în cursul zilei de ieri, prin faţa raclei cu Moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou expusă în faţa Patriarhiei din Bucureşti. Tradiţia spune că Moaştele sînt făcătoare de minuni. Cine le atinge i se poate întîmpla o minune. Cei 150 000 de oameni au venit din toată ţara, aşadar, nu ca turişti, nici măcar ca înrăiţi credincioşi, ci ca oameni disperaţi. Relatările de la faţa locului ne arată însă că nu e vorba numai de ciungi, ologi, bolnavi incurabili, într-un cuvînt de obişnuiţi ai lucrurilor şi locurilor despre care umblă vorba c-ar face minuni, ci şi de oameni care n-arătau c-ar avea probleme cu sănătatea. Putem presupune că ei au bătut atîta amar de drum pînă la Bucureşti, făcînd răbdători coadă de o zi, riscînd să fie striviţi de inevitabila înghesuială din jurul raclei, în speranţa că li se va întîmpla o minune în planul vieţii de fiecare zi. Vor scăpa de şomaj, vor avea de-a face cu preţuri mai mici, vor găsi pe asasinul unei rude apropiate sau vor fi apăraţi necondiţionat de o crimă, de un jaf. La cîţiva metri de isteria colectivă din jurul raclei, sub cupola Camerei Deputaţilor, parlamentari de toate culorile politice s-au ciorovăit ieri, din nou, pe chichiţe regulamentare şi constituţionale. Nu ştiu cîţi dintre ei, urcînd dimineaţă Dealul Mitropoliei, în drum spre serviciu, pentru că democraţia a adus cu sine şi acest paradox – serviciul de deputat – s-au oprit o clipă îngînduraţi la spectacolul tragic din faţa Patriarhiei. Nu ştiu cîţi dintre cei care s-au oprit au înţeles tîlcurile social politice ale uriaşei cozi care se întindea pe tot dealul pînă la Piaţa Uniri. Ar fi fost bine însă ca nu numai un deputat, nu numai mai mulţi, ci toţi parlamentarii să se fi oprit şi să se fi întrebat ce ascunde isteria colectivă din faţa lor. Pentru ei ar fi fost o lecţie despre adevărata realitate de azi, o lecţie mult mai profundă, mult mai convingătoare decît toate sondajele de opinie, decît toate discursurile televizate, decît toate reportajele din ziare.

Prin multe din trăsăturile sale, coada din Dealul Mitropoliei o amintea izbitor pe cea de la CARITAS. Acelaşi fenomen al oamenilor veniţi din toată ţara. Aceeaşi spaimă că nu le va veni rîndul. Dar mai ales aceeaşi înspăimîntătoare credinţă în posibilitatea unei minuni. CARITAS-ul le oferă celor ce au putere să bată drumul pînă la Cluj speranţa îmbogăţirii peste noapte. Racla cu Moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou i-a hrănit pe cei din Dealul Mitropoliei cu iluzia unui sfîrşit al tuturor necazurilor. Întîmplarea din faţa Patriarhiei trimite, ca şi cea din faţa Sălii Sporturilor din Cluj, la un fenomen social-politic şi psihologic tipic realităţii româneşti din ultimul timp:

Credinţa oarbă, înverşunată, a tot mai multor oameni că li se poate întîmpla o minune.

E reacţia normală la tot ce li se întîmplă. Schimbările de după decembrie 1989 i-au luat prin surprindere. Trăiseră pînă atunci într-o lume care li se părea normală. Preţurile şedeau la locul lor ani întregi. Nu era şomaj. Nu erau mai multe partide. Nu erau mai multe puncte de vedere. Ajungea să deschizi un singur ziar pentru a şti ce scriu toate celelalte. Ajungea să deschizi televizorul pentru a afla de ce trebuie să trăieşti şi să munceşti. Dacă aveai o problemă, mergeai la secretarul de partid şi te plîngeai. Nu ţi-o rezolva, desigur, dar măcar aveai iluzia că ai cui să te plîngi. Cît despre bani, lucrurile erau limpezi. Pretutindeni, începînd cu presa şi terminînd cu şedinţele de partid, ţi se spunea că el nu înseamnă totul. Că mult mai important în viaţă e să trăieşti potrivit normelor eticii şi echităţii socialiste şi să munceşti pentru a da cît mai multe şuruburi peste plan. Înainte de decembrie 1989, ţi se spunea că e o ruşine să nu lucrezi. Acum ţi se spune că e o necesitate. N-ai cui să te plîngi. Dacă mergi la preşedintele Ion Iliescu, ţi se spune că prerogativele constituţionale nu-i dau domniei sale posibilitatea de a te ajuta cu ceva. Dacă mergi la parlament, eşti trimis la guvern. Dacă, în cele din urmă, ajungi la redacţia unui ziar, ţi se demonstrează că presa scrie degeaba. Nimeni n-o ia în seamă. Nu aceste lucruri exasperează cel mai rău. Exasperează în primul rînd faptul că nimeni nu le explică. Umblă dintr-o parte într-alta a ţării în căutare de minuni. Şi cînd dă peste un loc unde i se spune că ar fi aşa ceva, face coadă ore şi zile în şir. Ca la CARITAS, sau ca la Racla Moaştelor Sfîntului Dimitrie cel Nou!”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici