PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Discursul lui Eduard Hellvig - ”ştirea bună” care n-a făcut rating pentru că n-a venit: n-a spus nimic despre ”acoperiţi”

3831 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Discursul lui Eduard Hellvig - ”ştirea bună” care n-a făcut rating pentru că n-a venit: n-a spus nimic despre ”acoperiţi”

Eduard Hellvig

Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii, a ţinut un discurs la Cluj, la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, cu ocazia împlinirii a 15 ani de cînd aici se fac ”studii de Securitate”. Aparent, n-ar fi o ştire, dacă ieşirile publice al directorului SRI n-ar fi atît de rare. Au mai fost şi unele ”dezvăluiri” făcute discret, destinate ”cunoscătorilor”, precum şi un element de noutate – o asumare a ”naţionalismului” bine temperat. În rest, diagnostice asupra trecutului şi prezentului României, într-o notă optimistă, închegate într-un discurs convingător, articulat şi dens. Dar la finele lecturii lui, aceeaşi senzaţie de perdea de ceaţă, aruncată peste realităţi incomode.
 

 Politică şi ”studii de securitate”

 
Eduard Hellvig a învăţat o lecţie de comunicare de la unul din înaintaşii săi şi creator al SRI-ului, profesorul Virgil Măgureanu. Aceea de a vorbi aparent exact, dar fără a spune, de fapt, prea multe. E ceea ce intră în fişa postului. Un deţinător de secrete, care acceptă să vorbească în public, trebuie să ştie să se stăpînească – iar Hellvig o face la fel de bine ca Măgureanu, care era în stare să vorbească două ore, din care se puteau reţine la sfîrşit, ca ”ştiri”, nu mai mult de două fraze. La Helvig, sînt puţin mai multe, dar nu cu mult.
 
După o ”captatio benevolentiae” pentru cei din sală, în special studenţi, spre care a ţintit discursul său, vorbindu-le la început de propria tinereţe şi privaţiunile ei în comunism (pînă la 16 ani, cîţi avea la Revoluţie), Hellvig a făcut, ”nemţeşte”, o periodizare aproximativă şi discutabilă a istoriei recente. A început prin a spune că discursul său, pe care încearcă să-l ţină departe de ”limba de lemn”, exprimă ”gînduri sincere ale cuiva care crede că ne aflăm într-un moment istoric, un prag de oportunitate pe care nu l-am atins foarte des”. Discutabil, pentru că statisticile, pornind de la cele cu privire la situaţia generală a României şi încheind cu numărul tinerilor care-şi exprimă dorinţa fermă de a se realiza ”afară”, îl contrazic. 
 
Revenind la periodizarea istoriei tranziţiei, împărţirea ei în trei etape suprapuse celor trei decenii de post-comunism (primul deceniu al ”căutării libertăţii”, al doilea al ”libertăţii de a construi”, al treilea al ”maturizării libertăţii”) nu e tocmai exactă. Nu poţi socoti guvernarea Năstase, de pildă şi ultimul mandat al lui Iliescu drept o perioadă a ”libertăţii de a construi”, cînd legea zisă ”zece la sută” a comisionului perceput de premier domnea pe deasupra tuturor celorlalte legi, sau că primul şi al doilea mandat ale lui Băsescu corespund aceleiaşi etape, cît şi următoarei, al ”maturizării libertăţii”, de a defila în cătuşe la DNA. Dar să zicem că această periodizare a fost făcută aşa, pentru a corespunde axiomei – zicală nemţească – după care mai întîi lupţi, apoi munceşti şi abia la urmă mănînci. Şi Hellvig a spus că, după luptă şi muncă, etape pe cale de a se încheia, timpul de a se bucura de roade le va aparţine tinerilor din sală. Cu alte cuvinte, se va încheia cu ”generaţiile de sacrificiu”. Personal, mă îndoiesc că va fi aşa, gîndindu-mă la datoria externă imensă a României, mîncată deja de politicienii de azi, pe care o vor plăti (prin muncă) tocmai cei ce vin şi cărora Eduard Hellvig li se adresa.
 
Şi aici, cu privire la aceşti politicieni, domnul Hellvig face, după părerea mea, cea mai importantă dezvăluire din discursul său: ”Prea mulţi politicieni, în deceniile anterioare, s-au obişnuit să primească “indicaţii” sau “sugestii” despre ce au de făcut. Politicienii sînt aleşi de oameni să gîndească cu mintea lor, investiţi cu încrederea lor să ia decizii despre cum va arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului şi să aplice planuri gîndite de alţii. Cu toate acestea, prea mulţi vor ca alţii să ia decizii în locul lor, prea mulţi chiar se aşteaptă să primească sugestii de la servicii”. 
 
Cu alte cuvinte, Eduard Hellvig admite că viaţa politică din România s-a ”plămădit” în laboratoarele serviciilor secrete. Ceea ce n-a spus însă directorul SRI e dacă mai funcţionează, ca ”pepinieră” de acoperiţi, Colegiul Naţional de Apărare şi celelalte ”specializări” şi cursuri asemenea, de unde serviciile îşi educă, cresc şi pescuiesc peştii din apele politice. Pentru că e lesne pentru oricine să observe că majoritatea oamenilor care ajung să facă politică ”la vîrf” în Parlament sau Guvern se simt obligaţi (sau sînt?) să treacă şi prin ”studii de Securitate”. Oricum, recunoaşterea acestei neputinţe a politicienilor de a se desprinde de ”noua Securitate” e un plus de sinceritate la domnul Hellvig, care pune astfel şi un diagnostic necruţător asupra clasei politice din România.
 
Pe de altă parte, Hellvig ratează un discurs istoric. Nu ne spune că SRI ar avea de gînd să renunţe la aceşti ”acoperiţi” din politică, la cei din presă, sindicate, ONG-uri. Ci doar ne asigură că ei acţionează strict în ”cadrul legal”. Şi nu spune nimic despre firmele ”acoperite” ale serviciului. 
 

Un discurs încurajator, deşi nu e o ”ştire bună”

 
Vorbind de ”vechea” Securitate, directorul SRI Eduard Hellvig încearcă, a cîta oară pentru un oficial al Serviciului, să se delimiteze de ea – deşi îi mai identifică tipare de comportament la lucrători din informaţii, care fie nu s-au desprins de trecut şi mentalităţile vechi, fie stau prea aproape de ”companii de stat” şi lumea afacerilor, în căutarea propriei chiverniseli. Dar Hellvig îşi asumă cu curaj, însă în mod simbolic toate greşelile din utimii 32 de ani de istorie ai SRI, chiar dacă nu le-a enumerat exact, nici n-a insistat asupra lor. După care trece rapid la capitolul ”fapte bune” şi spune că serviciul a transmis ”toate arhivele Securităţii” la CNSAS. Adică ne anunţă că, în sfîrşit, la 23 de ani de la promovarea în Parlament a ”Legii Ticu”, SRI a respectat-o şi a predat aceste arhive la Consiliul Naţional pentru Studierea lor. Arhive care însă au fost atît de multă vreme ascunse, pînă ce nu mai sînt de actualitate: subiecţii lor au devenit ei înşişi istorie, politicienii din siajul Securităţii au ieşit la pensie, ca şi vinovaţii pentru crime şi abuzuri din trecut, iar interesul pentru aceste documente a devenit unul strict ştiinţific.  
 
În tangenţă, Eduard Hellvig atinge şi un subiect de actualitate, asupra căruia am atras atenţia la MEDIAFAX chiar înainte de a se petrece faptele menţionate, fără niciun efect însă şi fără a le putea preîntîmpina. Deşi chiar domnul Hellvig ar fi putut opri manifestarea, sau măcar ar fi putut să ţină SRI departe de ea: e vorba de ridicarea unei troiţe, tocmai la Piteşti, în memoria ”eroilor-securişti”. Un eveniment la care au participat cadre în rezervă din ”serviciu”, de fapt nostalgici securişti, dar şi cîţiva sereişti tineri, de la ”brigada antitero”, care i-au gardat pe aceştia din urmă. Helvig a spus: ”De curînd, a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcţia unei troiţe dedicată ofiţerilor de informaţii din toate timpurile, într-un cimitir din Piteşti. Cu siguranţă, iniţiatorul acestui demers, cît şi tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de experimentul Piteşti, de ororile făcute de fosta Securitate în anii ‘50 şi cred că a fost o greşeală. Eroii trebuie căutaţi oriunde în altă parte decît printre structurile regimului totalitar din trecut”. Corect. ”Cu tot respectul, SRI este o instituţie care îşi cinsteşte eroii săi, care s-au sacrificat pentru construcţia statului democratic şi atît”. Iarăşi corect. Dar despre cum se va îndrepta greşeala, domnul Hellvig nu mai spune nimic. De ce o asociaţie de rezervişti SRI ţine morţiş la trecutul securist al instituţiei, lipind sigla SRI peste ”fenomenul Piteşti” fără nicio consecinţă, iarăşi domnul Hellvig nu mai spune nimic, în afara faptului că admite că e ”o greşeală”.
 
În fine, ultima temă ”de ştire” e abordarea de către Eduard Hellvig a naţionalismului. Mă rezum la enunţ: ”În această lume, naţionalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci şi un tip de instinct pe care să-l aibă şi cei cu gîndire democratică, liberală, care astăzi au tendinţa greşită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiţii”. Iarăşi, o poziţionare corectă şi curajoasă. Era şi timpul ca măcar SRI-ul să mai rămînă liberal în ţara asta, în care doctrina ”prin noi înşine” e acoperită de mucegaiul politic numit PNL, stadiu în care am pronosticat din 2014,  cînd am demisionat din partid, că preşedintele ales atunci al liberalilor (şi astăzi al ţării) va aduce moştenirea Brătienilor. 
 
Una peste alta, e încurajator acest discursul al directorului SRI Eduard Hellvig, la universitatea Babeş-Bolyai. Plin de un patos bine dozat şi de calitate, optimist şi constructiv. Dar mi-e că rămîne cam atît. Suspiciunile cu privire la SRI sînt greu de îndepărtat, cînd n-a trecut prea multă vreme nici de la ”protocoale” cu justiţia al căror rol nefast n-a fost asumat încă, nici de la ştirile alarmante privind numărul supradimensionat al ascultărilor telefonice şi nici de la dezvăluirile privind ”acoperiţii” din presă. Lumea nu se face mai bună cu un discurs, deşi contează în ”economia” ei, prin natura funcţiei celui care l-a ţinut. 
 
Sînt de acord cu una din concluziile lui Eduard Hellvig, pentu că, deşi cu zece ani mai mic ca vîrstă decît mine, simt la fel ca el: ”în aceste trei decenii, am încercat să recuperăm aproape 6 decenii de pauză şi de regres istoric. Am ars etape, am investit energie. Cred că, pe fond, în realitate, am recuperat, am trăit în trei decenii cît alţii în trei generaţii şi am făcut în trei decenii cît alţii în trei generaţii”. Numai că am fi recuperat şi mai mult, dacă SRI s-ar fi ţinut departe de viaţa politică din România, de justiţie, presă, sindicate, ONG-uri, afaceri. 
 
”Ştirile bune nu fac rating”, a mai spus la un moment dat Eduard Hellvig. O ştire bună, care ar fi ţinut însă mult timp prima pagină ar fi fost aceea că SRI renunţă definitiv la serviciile ”acoperiţilor”, din zonele enumerate mai sus. Dar această ştire n-a venit. Încă.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici