200 de americani, în proces cu agenția ONU care oferă ajutor palestinienilor: ”Sprijină terorismul!”
În plângerea depusă la un tribunal din Washington, reclamanții acuză Agenției ONU pentru Ajutorul Refugiaților Palestinieni (UNRWA) că a încălcat legile antiterorism prin susținerea Hamas și Hezbollah, organizații clasificate de Departamentul de Stat al SUA drept grupări teroriste străine. Mai mult, aceștia susțin că angajați ai agenției au fost implicați direct în atacuri teroriste.
Cetățenii americani, victime și membri ai familiilor victimelor atacurilor Hamas și Hezbollah, solicită desființarea organizației.
Avocatul principal al reclamanților, Richard D. Heideman, a declarat pentru ABC News: „Acesta este un caz care caută justiție și responsabilitate din partea unei entități care se pretinde umanitară, dar care a eșuat lamentabil în misiunea sa, oferind sprijin material terorismului”.
Agenția ONU: Un proces „fără temei și reprobabil moral”
Organizația umanitară a respins acuzațiile, catalogând procesul drept „absurd, fără temei și reprobabil moral”. „Misiunea noastră este legală, morală și umanitară”, se arată într-un comunicat al agenției, care a numit acuzațiile „dezinformare menită să distrugă o instituție vitală pentru refugiații palestinieni”.
Coincidență sau nu, acțiunea judiciară împotriva agenției ONU apare după ce administrația Trump a cerut în mod oficial desființarea sa, considerând-o „iremediabil compromisă”, iar administrația Biden a suspendat finanțarea agenției în 2024, în urma unor investigații privind posibile implicări ale angajaților organizației în atacurile teroriste.
O acțiune împotriva culturii terorismului, spun avocații
Un alt avocat care-i susține pe reclamanți, Samuel Silverman, a menționat că „procesul urmărește să pună capăt cultivării unei culturi a terorismului”, apreciind schimbarea recentă a poziției Departamentului de Justiție, care a renunțat la argumentul imunității juridice a organizației umanitare.
Fondată în 1949, agenția ONU oferă asistență umanitară în domenii esențiale precum educația, sănătatea și serviciile sociale pentru milioane de refugiați palestinieni din Iordania, Liban, Siria, Cisiordania și Gaza.