Prima pagină » Știri externe » AIEA încearcă să restabilească alimentarea energetică a centralei nucleare Zaporojie

AIEA încearcă să restabilească alimentarea energetică a centralei nucleare Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat marți că a intrat în contact atât cu Ucraina, cât și cu Federația Rusă pentru a restabili cât mai rapid alimentarea cu energie a centralei nucleare de la Zaporojie, notează Reuters.
AIEA încearcă să restabilească alimentarea energetică a centralei nucleare Zaporojie
Sursa fotop: Hepta

Rafael Grossi, directorul general al agenției, a transmis, marți că se află în contact atât cu oficiali ucrainei, cât și cu oficiali ruși pentru a găsi metode de evitare a unui dezastru nuclear.

Marți, Zelenski a anunțat că că centrala se află într-o situație fără precedent, întrucât a fost deconectată de la rețeaua electrică, iar unul dintre generatoarele de rezervă a cedat. 

El a acuzat bombardamentele rusești că împiedică reconectarea centralei la rețeaua de electricitate. 

„Sunt în contact permanent cu cele două părți, cu scopul de a permite reconectarea rapidă a centralei la rețeaua electrică”, a comunicat Grossi, potrivit unui comunicat emis de AIEA.

Privind situația actuală a centralei, oficialul ONU a declarat că „nu este o situație sustenabilă din punct de vedere al siguranței nucleare” și „Niciuna dintre părți nu ar beneficia de un accident nuclear”.