ALERTĂ la NIVEL MONDIAL: Ambasade închise şi personal evacuat în Yemen. O scrisoare suspectă a fost descoperită la consulatul SUA din Milano

Consulatul Statelor Unite din Milano şi sediul unui post de radio, din aceeaşi clădire, au fost evacuate, marţi după-amiază, din cauza unei alerte cu bombă, care s-a dovedit a fi falsă, relatează Corriere della Sera, în ediţia online. Tot marţi, a fost evacuat personalul ambasadelor Marii Britanii şi Statelor Unite din Yemen, iar Marina Comercială britanică a fost plasată în alertă maximă, de teama unor atentate.

1421 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ la NIVEL MONDIAL: Ambasade închise şi personal evacuat în Yemen. O scrisoare suspectă a fost descoperită la consulatul SUA din Milano

ALERTĂ la NIVEL MONDIAL: Ambasade închise şi personal evacuat în Yemen. Marina Comercială britanică, plasată în alertă maximă în zonă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPDATE - Alertă cu bombă la consulatul SUA din Milano şi la redacţia unui post de radio - Corriere della Sera

Consulatul Statelor Unite din Milano şi sediul unui post de radio, din aceeaşi clădire, au fost evacuate, marţi după-amiază, din cauza unei alerte cu bombă care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi falsă, relatează Corriere della Sera, în ediţia online.

Alerta de securitate a fost declanşată la ora locală 17.30 (18.30, ora României), la consulatul general al Statelor Unite din bulevardul Principe Amedeo, în Milano.

Alerta a fost declanşată după primirea unei scrisori suspecte. Atât consulatul, cât şi redacţia postului Radio Montecarlo, din aceeaşi clădire, au fost evacuate. Scurt timp, a fost evacuată şi o staţie de metrou din apropiere.

Imobilul a fost percheziţionat de agenţii pirotehnici, dar nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv.

UPDATE - Marina Comercială britanică, plasată în alertă maximă în zona coastelor Yemenului

Londra, care şi-a evacuat personalul de la ambasada în Yemen marţi, a plasat în alertă maximă Marina Comercială care navighează în largul coastelor yemenite, de teama unui atentat, a anunţat marţi un expert citat de AFP.

Ministerul Transporturilor a ridicat la nivelul trei, reprezentând maximum, nivelul de securitate în largul coastelor Yemenului, a declarat pentru AFP Neil Roberts din cadrul asigurătorului Lloyd's Market Association, coroborând informaţii publicate de The Times.

Contactate, autorităţile britanice au refuzat să confirme trecerea la acest nivel, clasat ca "excepţional" de către Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO).

"Yemenul se afla pe lista (cu regiuni sensibile) de o vreme, din cauza Somaliei, dar a fost plasat la nivelul trei, un lucru neobişnuit. Este un semnal adresat navlositorilor, care le transmite că riscul a crescut în mod semnificativ", a spus Neil Roberts.

Asigurătorii au clasat coastele Yemenului ca zonă sensibilă de cel puţin cinci ani, din cauza apropierii de Somalia, victimă a numeroase acte de piraterie.

Potrivit lui Roberts, creşterea nivelului de alertă sugerează existenţa unei ameninţări mai concrete, într-un context tensionat şi închiderea a numeroase ambasade occidentale, cu cele americană şi britanică în frunte, în Yemen.

Potrivit The Times, autorităţile se tem de un atentat similar celor comise împotriva navei americane USS Cole, care s-a soldat cu 17 morţi, pe 12 octombrie 2000, în portul Aden, sau împotriva petrolierului francez MV Limburg, lovit de o navă-kamikaze la o distanţă de 25 de kilometri de coastele yemenite pe 6 octombrie 2002, provocând moartea unui marinar bulgar.

"Din cauza îngrijorării sporite în privinţa securităţii", Londra a evacuat marţi tot personalul ambasadei sale în Yemen, iar Statele Unite şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească ţara "imediat", din cauza nivelului ameninţării cu atentate "extrem de ridicat".

"Organizaţii teroriste, inclusiv filiala Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA), continuă să fie active înYemen", a avertizat Washingtonul, după câteva ore de la efectuarea unei lovituri cu avioane americane fără pilot în care au fost ucişi patru presupuşi membri Al-Qaida în Yemen.

UPDATE - Statele Unite au evacuat personalul diplomatic neesenţial din Yemen, pe fondul riscului terorist

Aproximativ 75 de membri ai personalului ambasadei Statelor Unite din Yemen au fost evacuaţi, marţi dimineaţă, la bordul unui avion american, anunţă un oficial SUA, sub protecţia anonimatului.

Avionul a fost escortat de un alt aparat şi a decolat spre baza americană de la Ramstein, în Germania.

"Ca reacţie la o solicitare a Departamentului de Stat, avioane americane au transportat membri ai ambasadei de la Sanaa", a comunicat Pentagonul, fără a oferi detalii.

Considerând că nivelul alertei teroriste este "extrem de ridicat", Departamentul de Stat a ordonat retragerea personalului diplomatic neesenţial din Yemen.

UPDATE - ONU îşi consolidează securitatea în Yemen

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi-a consolidat consemnele de securitate în Yemen, din cauza ameninţării cu atentate care a determinat mai multe ţări occidentale să îşi închidă ambasadele, în urma unei alerte lansate de către Statele Unite.

"Suntem prezenţi, însă operăm cu prudenţa cea mai mare şi conform anumitor restricţii", a declarat marţi, la Geneva, Melissa Fleming, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

O purtătoare de cuvânt a ONU la Geneva, Corinne Momal-Vanian, a refuzat să ofere detalii, amintind că organizaţia internaţională nu comentează absolut deloc cu privire la dispoziţii în domeniul securităţii.

UNHCR operează în Yemen acordând ajutor câtorva zeci de mii de refugiaţi, majoritatea originari din Africa, care sosesc în această ţară cu speranţa de a găsi locuri de muncă în ţări arabe sau care se află în drum spre Europa.

Aproximativ 46.000 de persoane au sosit în primul semestru al acestui an, majoritatea provenind din Etiopia. Anul trecut, aproximativ 107.000 persoane au fost înregistrate de către UNHCR.

UPDATE - SUA le cer cetăţenilor americani să părăsească "imediat" Yemenul

Statele Unite le-au cerut, marţi, cetăţenilor americani să părăsească "imediat" Yemenul, din cauza gradului de ameninţări cu atentate "extrem de ridicat" în această ţară.

Acest avertisment al Departamentului de Stat are loc după închiderea mai multor ambasade şi consulate americane în Orientul Mijlociu şi în Africa, din cauza unor ameninţări cu atentate Al-Qaida împotriva intereselor americane.

În comunicat, Departamentului de Stat "încurajează cetăţenii americani să-şi amâne călătoria în Yemen, iar pe cetăţenii americani care trăiesc în prezent în Yemen să plece imediat".

Considerând gradul de ameninţare "extrem de ridicat", Departamentul de Stat a "ordonat retragerea personalului guvernamental american neesenţial din Yemen".

"Organizaţiile teroriste, între care filiala Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), continuă să fie foarte active în Yemen", avertizează comunicatul.

"Guvernul american rămâne foarte preocupat în legătură cu eventuale atacuri împotriva unor cetăţeni americani (aflaţi în vizită sau rezidenţi în Yemen) şi instalaţii americane, întreprinderi şi interesele americane şi occidentale", anunţă comunicatul.

AQPA, considerată ca fiind una dintre grupările cele mai active ale reţelei teroriste fondate de către Osama Ben Laden, este suspectată că a pregătit în ultimii ani numeroase atacuri împotriva Statelor Unite.

Avertismentul Departamentului de Stat are loc la câteva ore după efectuarea unui atac cu avion fără pilot american, soldat cu uciderea a patru presupuşi membri ai Al-Qaida în Yemen. Nu se ştie dacă există vreo legătură între cele două acţiuni.

Oficialii americani vorbesc foarte rar despre programul secret de raiduri cu avioane fără pilot în Yemen şi nu au putut fi contactaţi pentru a oferi declaraţii.

În urma interceptării unor mesaje care conţineau ameninţări cu atentate între numărul unu al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, şi Nasser Al-Whaychi, liderul filialei Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), cu sediul în Yemen, Washingtonul a decis să închidă ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit presei americane.

Alerta cu privire la posibile atacuri ale Al-Qaida a antrenat, de asemenea, închiderea altor ambasade occidentale, mai ales la Sanaa.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârşitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al reţelei teroriste Al-Qaida, cetăţenii americani fiind îndemnaţi să dea dovadă de vigilenţă în timpul deplasărilor externe. Potrivit ziarului The New York Times, la originea măsurilor speciale de securitate se află comunicaţii între lideri ai reţelei Al-Qaida interceptate de serviciile de spionaj americane. Washingtonul precizează că avertizarea de călătorie expiră pe 31 august, recomandându-le cetăţenilor americani să fie vigilenţi în străinătate. "Informaţiile curente sugerează că reţeaua Al-Qaida şi organizaţiile afiliate continuă să pregătească atacuri teroriste, atât în Orientul Mijlociu, cât şi în alte zone", precizează Departamentul de Stat. În paralel, Statele Unite au anunţat vineri închiderea a zeci de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor ameninţări specifice provenind în principal din Yemen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici