„Cred că vom juca, în mod sigur, un rol de susţinere în procesul democratic din Libia post-Kadhafi”, le-a explicat el studenţilor americani, la câteva ore după ce Alianţa Nord-Atlantică a bombardat reşedinţa lui Muammar Kadhafi.
NATO asigură conducerea operaţiunilor militare împotriva regimului colonelului Muammar Kadhafi, care se confruntă cu o rebeliune armată, un conflict cu rezultat încă nesigur, la aproape trei luni de la declanşarea lui.
În Afganistan, unde Anders Rasmussen nu anticipează o retragere înainte de 2014 sau 2015, el are în vedere o „schimbare de activitate de la luptă la încadrare”.
Anul 2011 constituie o etapă importantă în conflict, cu începutul unui transfer către autorităţile afgane al responsabilităţii privind securitatea populaţiilor şi o retragere a forţei internaţionale care urmează să fie eşalonată până în 2014.
„Am pus în aplicare o foaie de parcurs pentru a transfera progresiv afganilor responsabilitatea privind securitatea civililor până în 2014”, a precizat el la School of advanced international studies din Washington.
„Dar este important să rămânem angajaţi în această afacere pentru a nu lăsa un vid de securitate în Afganistan”, a precizat el.
Rasmussen va fi primit vineri de preşedintele american Barack Obama pentru a discuta despre situaţia din Libia şi Afganistan.
El ar trebui, de asemenea, să pregătească viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc în Statele Unite în 2012.