Angajații Samsung primesc bonusuri de sute de mii de dolari după ce au renunțat la grevă

Publicat: 21 05. 2026, 19:04
Samsung SDI logo baterie

Negocierile dintre conducerea gigantului sud-coreean și sindicat s-au încheiat miercuri seara, cu medierea guvernului, înainte cu doar câteva ore ca protestul să înceapă. Potrivit Le Figaro, sindicatele cereau bonusuri mai mari pentru angajații diviziei de semiconductori, într-un moment în care cererea pentru cipurile folosite în inteligența artificială a adus creșteri puternice ale profiturilor companiei.

Bonusuri uriașe pentru angajații diviziei de cipuri

Acordul prevede crearea unui nou fond de bonusuri pentru angajații diviziei de semiconductori, echivalent cu 10,5% din profitul operațional al diviziei, sumă care va fi acordată salariaților sub formă de acțiuni. În plus, compania va plăti angajaților încă 1,5% în numerar.

Astfel, salariații ar putea împărți până la 12% din profitul operațional al diviziei sub formă de bonusuri.

Un reprezentant al Samsung a confirmat că cei aproximativ 78.000 de angajați ai diviziei de semiconductori ar urma să primească, în medie, circa 509 milioane de woni fiecare, echivalentul a aproximativ 338.000 de dolari.

Bonusurile depind de profitul companiei

Schema a fost convenită pentru o perioadă de 10 ani și este condiționată de atingerea unor ținte financiare foarte ridicate. Divizia trebuie să obțină un profit operațional anual de peste 200.000 de miliarde de woni între 2026 și 2028, iar apoi de peste 100.000 de miliarde de woni anual (aproximativ 66 de miliarde de dolari) până în 2035.

Acționarii amenință cu procese

Acordul nu este însă acceptat de toată lumea. Un grup influent de acționari ai Samsung Electronics, „Korea Shareholder Action Headquarters”, susține că unele prevederi ale înțelegerii ar fi ilegale și a amenințat cu acțiuni în instanță.

În timpul unui protest organizat în apropierea reședinței președintelui Samsung Electronics, Lee Jae-yong, grupul a transmis că va folosi „toate mijloacele legale disponibile” pentru a „bloca orice plată”.

Profitul Samsung, cu 750% față de anul precedent

Samsung este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de cipuri de memorie, utilizate atât în electronicele de consum, cât și în infrastructura centrelor de date pentru inteligență artificială.

Compania a anunțat în aprilie că profitul său operațional din primul trimestru a crescut cu aproximativ 750% față de anul precedent, iar capitalizarea bursieră a depășit pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

Posibilitatea unei greve a provocat îngrijorări și la nivel economic în Coreea de Sud, deoarece semiconductorii sunt unul dintre cele mai importante produse exportate de țară și generează aproximativ 35% din exporturile totale sud-coreene.