Antonio Guterres critică ameninţările nucleare şi planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene

Publicat: 22 09. 2022, 20:42
Actualizat: 22 09. 2022, 20:44

Referendumuri în sensul unirii cu Rusia sunt programate în următoarele zile în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, aflate în mare parte sub ocupaţie rusă şi reprezentând 15% din teritoriul Ucrainei.

Antonio Guterres a afirmat, la o reuniune ministerială a Consiliului de Securitate ONU, că este îngrijorat de aceste referendumuri.

„Orice anexare a teritoriului unui stat de către alt stat, prin ameninţare sau prin utilizarea forţei, reprezintă încălcări ale Cartei ONU şi ale legislaţiei internaţionale”, a atras atenţia Guterres, citat de agenţia Reuters.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat miercuri că nu ar ezita să recurgă la arme nucleare dacă vor exista ameninţări asupra teritoriului rus.