Apa potabilă, interzisă la umplerea piscinelor. Republica Moldova impune restricții severe la energie și apă
Decizia a fost luată de Comisia Națională de Management al Crizelor în urma institutirii la 28 iulie a stării de alertă în sectorul energetic și a stării de alertă hidrologice.
Astfel, exporturile de energie electrică vor fi limitate între orele 18.00 și 22.00 și va fi accelerată conectarea la rețea a bateriilor de stocare și a centralelor fotovoltaice și eoliene, iar procedurile de autorizare pentru aceste proiecte vor fi simplificate.
Totodată, Guvernul a anunțat că Energocom va contracta energie din surse alternative, iar Moldelectrica va intensifica cooperarea cu operatorii din România și Ucraina pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic.
Reducerea consumului de energie
Pentru reducerea consumului de energie s-a decis ca iluminatul din clădirile publice și spațiile comerciale să fie redus cu cel puțin 30%, iar încăperile neutilizate vor rămâne fără iluminat.
Între 18.00 și 6.00 vor fi deconectate iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar, iar companiile mari consumatoare de energie își vor reorganiza activitatea astfel încât procesele cu consum ridicat să fie desfășurate în afara intervalelor 6.00–9.00 și 18.00–23.00.
„Administratorii blocurilor vor informa locatarii despre recomandarea de a evita utilizarea lifturilor între 06:00–09:00 și 18:00–23:00, pentru a preveni blocarea acestora în cazul unor întreruperi de energie”, a transmis Guvernul.
Reguli pentru economisirea apei
Au fost adoptate și măsuri care vizează economisirea apei.
Astfel, apa potabilă și apa din sursele de suprafață nu vor putea fi utilizate pentru umplerea piscinelor și spălarea străzilor sau trotuarelor.
Captarea apei din Nistru pentru irigare va fi permisă doar între orele 21.00 și 6.00, cu prioritate pentru culturile horticole. De asemenea, vor fi activate sondele de rezervă și va fi intensificată monitorizarea calității apei, iar firmele ale căror activități nu sunt esențiale vor reduce consumul de apă cu cel puțin 20%.
Autoritățile spun că măsurile sunt temporare și au fost adoptate pe fondul secetei severe, al scăderii nivelului Nistrului și al presiunilor din sistemul energetic.