Armata sud-coreeană a efectuat exerciţii militare pe insula bombardată de Phenian

Publicat: 30 03. 2011, 11:21
Actualizat: 06 11. 2012, 13:57

Exerciţiul militar pe insula Yeonpyeong, situată în apropierea frontierei maritime din Marea Galbenă cu Coreea de Nord, a început la ora locală 9.30 (6.00, ora României) şi era prevăzut să dureze o oră, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Phenianul a bombardat insula Yeonpyeong la 23 noiembrie, provocând moartea a patru sud-coreeni. Acesta a fost primul bombardament pe teritoriul civil de la sfârşitul Războiului din Coreea (1950-1953).

Coreea de Nord a justificat aceste bombardamente explicând că Seulul a lansat obuze în timpul unor exerciţii militare, dintre care unele ar fi căzut în apele teritoriale nord-coreene.

După bombardament, Seulul a mai efectuat o serie de manvre pe această insulă, la 20 decembrie. Phenianul nu a reacţionat, deşi promisese „un dezastru” dacă sudul nu renunţă la aceste exerciţii.

După un an 2010 marcat de reluarea tensiunilor între cele două Corei, din cauza torpilării unei corvete sud-coreene în martie şi bombardarea insulei Yeonpyeong, ultimele săptămâni au fost marcate de o uşoară detensionare a relaţiilor.