Atac cu drone la Soci. Putin s-a aflat în oraș cu doar câteva ore înainte
Atacul cu drone a avut loc în noaptea de luni spre marți și a provocat moartea unui bărbat, avarierea mai multor locuințe și întreruperea temporară a zborurilor pe aeroportul din apropiere, potrivit autorităților locale, citate de ABC News.
Incidentul s-a petrecut la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a participat la o reuniune online a liderilor BRICS, de la reședința sa din Soci, stațiunea de pe litoralul Mării Negre.
31 de drone vizau sudul Rusiei
Ministerul rus al Apărării a comunicat oficial că cel puțin 31 de drone ucrainene au fost interceptate peste noapte: „Au fost doborâte 15 drone deasupra Mării Negre, două deasupra Crimeei și două în regiunea Krasnodar, unde se află și orașul Soci”.
Guvernatorul regiunii Krasnodar (din care face parte și orașul Soci), Veniamin Kondratiev, a confirmat moartea unui bărbat în Soci, după ce fragmente dintr-o dronă doborâtă au căzut peste mașina în care se afla. „Șase case au fost avariate în atac”, a adăugat oficialul într-o postare pe Telegram.
Putin, prezent în Soci înaintea atacului
Primarul orașului, Andrey Proshunin, a declarat că în districtul Adlersky, situat în apropiere de aeroportul internațional din Soci, mai multe clădiri au fost afectate, iar un monument militar a fost lovit de resturi. „Pagubele sunt vizibile, dar intervenția rapidă a autorităților a prevenit o catastrofă mai mare”, a transmis edilul.
Ca măsură de precauție, agenția federală pentru transport aerian, Rosaviatsiya, a impus restricții temporare de zbor în primele ore ale dimineții de marți.
Vladimir Putin participase cu doar câteva ore înainte la o videoconferință a statelor BRICS, transmisă din reședința sa de vară Bocharov Ruchey, aflată în districtul Tsentralny, la aproximativ 27 km de aeroport. Nu este clar dacă liderul de la Kremlin se mai afla în Soci în momentul atacului.
Orașul, tot mai frecvent țintă a dronelor ucrainene
Nu este primul atac asupra orașului Soci sau a infrastructurii sale aeroportuare. La începutul lunii august 2025, un atac cu drone a incendiat un depozit de combustibil din apropierea aeroportului, provocând întreruperea temporară a zborurilor. În iulie, peste 45 de zboruri au fost anulate sau redirecționate din cauza amenințărilor cu drone, iar în mai, mii de pasageri au fost afectați de întreruperile din aeroporturile ruse, inclusiv cel din Soci.