O sursă de la poliţia din Bishkek a declarat pentru AFP ca vehiculul a distrus o poartă a ambasadei după care a explodat în apropierea reşedinţei ambasadorului.
O altă sursă din cadrul serviciului de securitate a afirmat că un „dispozitiv exploziv” a fost plasat în interiorul vehiculului.
Angajaţii ambasadei chineze, dar şi cei ai ambasadei americane aflată în apropiere, au fost evacuaţi, au anunţat autorităţile kârgâze.
Cel puţin o persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, în urma exploziei unui vehicul ce ar fi intrat deliberat în poarta ambasadei chineze din Kârgâzstan, a anunţat ministrul Sănătăţii din statul central asiatic, informează Reuters online.
O maşină a explodat în apropierea ambasadei chineze din Kârgâzstan, marţi, omorând şoferul său şi rănind trei persoane, a declarat ministerul de asistenta medicala.
Serviciul kârgâz de securitate GKNB a anunţat că a deschis o anchetă în acest caz, însă nu a oferit alte detalii.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, şoferul vehicului a murit pe loc, iar poarta şi gardul ambasadei au fost avariate.
Citeşte şi: Presupusul organizator al atacului din iulie de la un restaurant din din Dhaka, eliminat de forţele de securitate din Bangladesh. În atentat au murit 22 de persoane
Citeşte şi: Explozie la o secţie de poliţie din Turcia: Mai mulţi morţi şi răniţi după un atentat cu maşină-capcană – FOTO
Citeşte şi: Un nou atentat la o altă secţie de poliţie din sud-estul Turciei, la doar o zi după un atac cu vehicul-capcană asupra unui sediu al poliţie din provincia Van. Cel puţin 6 morţi şi 90 de răniţi în total – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Un mort şi zeci de răniţi într-un dublu atentat comis într-o staţiune turistică din Thailanda
Citeşte şi: Atentat al insurgenţilor talibani la Kabul, în apropierea unui hotel frecventat de străini
Citeşte şi: Autorităţile germane au calificat explozia din Ansbach drept ATENTAT. Posesorul bombei, un solicitant sirian de azil în vârstă de 27 de ani cu probleme psihice
Citeşte şi: ATENTAT TERORIST ÎN MUNCHEN, soldat cu cel puţin 9 morţi. Poliţia verifică dacă atacatorul a murit. Atacul ar putea fi opera unui extremist de dreapta / LIVE TEXT, FOTO, VIDEO
Citeşte şi: ANALIZĂ: Profesor român – Situaţia dascălilor din Turcia, atentat la libertatea educaţiei. O naţiune fără elită intelectuală este în pericol