Atitudinea Ucrainei în privinţa conflictului transnistrean rămâne neschimbată

Publicat: 11 07. 2011, 20:40
Actualizat: 11 07. 2012, 05:30

Conflictul trebuie rezolvat pe cale politică, în formatul „5+2” pe baza principiilor de suveranitate şi integritate teritorială a R.Moldova şi a intereselor cetăţenilor din regiunea transnistreană, afirmă documentul.

Ucraina se declară pregătită să promoveze instituirea unui climat de încredere între Chişinău şi Tiraspol şi o reluare rapidă a negocierilor oficiale în format „5+2”.

O întâlnire între preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi preşedintele interimar al R.Moldova, Marian Lupu, a avut loc la 9 iulie. „Rezultatele negocierilor confirmă voinţa celor două ţări de a aprofunda dialogul politic la nivel bilateral şi în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale”, se arată în declaraţie.