Avionul jurnaliştilor americani, menţinut la sol în Bucureşti pentru inspecţii de securitate

Publicat: 03 04. 2008, 12:59
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Aparatul este unul dintre cele 52 de avioane Boeing-777 în cazul cărora compania United Airlines a ordonat să rămână la sol până la efectuarea inspecţiei privind posibile probleme la sistemul de suprimare a incendiilor în calele pentru bagaje. Acesta este staţionat în Bucureşti, unde preşedintele George W. Bush participă la summitul NATO.

Compania face eforturi pentru a efectua inspecţia avionului rapid, astfel încât să nu afecteze programul călătoriei preşedintelui în Europa, fie prin trimiterea unor inspectori la Bucureşti, fie trimiţând aparatul în apropiere pentru a-l rechema în cel mai scurt timp.

Bush se află în capitala României pentru câteva zile, înainte de a se îndrepta vineri către Zagreb (Croaţia), iar sâmbătă către Soci, Rusia.