Barack Obama îşi convoacă echipa de securitate în legătură cu evenimentele din Egipt

Publicat: 01 02. 2011, 22:14
Actualizat: 06 11. 2012, 13:04

„Astăzi, la ora 15.30 (22.30 ora României), preşedintele va fi informat despre evenimentele din Egipt de echipa sa de securitate naţională”, a declarat acest oficial sub acoperirea anonimatului, la încheierea unei zile de mobilizare indedită împotriva preşedintelui Hosni Mubarak.

În cursul zilei de marţi, un oficial american a dezvăluit că ambasadoarea Statelor Unite la Cairo, Margaret Scobey, a avut o convorbire prin telefon cu Mohamed ElBaradei, liderul mişcării de contestare a regimului preşedintelui Mubarak.

Scobey i-a reiterat lui ElBaradei poziţia publică a Statelor Unite cu privire la această criză: Washingtonul vrea o tranziţie politică dar nu vrea să dicteze Egiptului direcţia spre care să se îndrepte, potrivit aceleiaşi surse.

Mobilizarea populară împotriva lui Mubarak a atins o amploare neobişnuită marţi, cu sute de mii de egipteni ieşiţi pe străzi la apelul opoziţiei.

Marţi, cotidianul New York Times a anunţat că un predecesor al lui Scobey, Frank Wisner, s-a întâlnit personal cu Mubarak pentru a-i transmite că preşedintele Obama îi cere să nu se prezinte la viitoarele alegeri prevăzute pentru septembrie.

„Mesajul transmis de Wisner nu este o cerere directă pentru ca el (Mubarack) să renunţe la putere imediat, dar îl sfătuieşte să se angajeze într-un proces în vederea unei reforme care să culmineze cu alegeri libere şi corecte în septembrie, pentru alegerea unui nou lider egiptean”, scrie cotidianul american.