Bilanţul atentatelor din Bruxelles, revizuit. Sunt 28 de victime şi cei trei kamikaze

Douăzeci şi opt de victime au murit în atentatele de marţi din Bruxelles, au anunţat autorităţile belgiene, care au explicat că în bilanţul anterior de 31 de morţi se află şi cei trei atacatori kamikaze, potrivit publicaţiei La Derniere Heure.

Urmărește
1877 afișări
Imaginea articolului Bilanţul atentatelor din Bruxelles, revizuit. Sunt 28 de victime şi cei trei kamikaze

Bilanţul atentatelor din Bruxelles, revizuit. Sunt 28 de victime şi cei trei kamikaze

"Sunt 28 de victime şi trei kamikaze a căror moarte este confirmată", a declarat Benoit Ramacker, un purtător de cuvânt al centrului de criză în cazul atentatelor de marţi, pentru AFP.

Autorităţile belgiene au anunţat miercuri, la o zi după atentate, un bilanţ provizoriu de 31 de morţi. Printre aceştia, se află şi cei trei kamikaze (doi care s-au detonat pe aeroportul Zaventem şi unul la staţia de metrou Maelbeek), ale căror corpuri nu au putut fi încă identificate.

Dintre cele 28 de victime decedate, 24 au fost identificate; 14 au murit în aeroportul Zaventem şi zece la staţia de metrou Maelbeek, potrivit instituţiilor europene. Dintre cele 24 de victime decedate identificate, 13 sunt de naţionalitate belgiană, iar 11 străini, din opt ţări.

Potrivit centrului de criză, sunt 340 de răniţi - de 19 naţionalităţi diferite, plus cetăţenii belgieni -, dintre care 101 erau spitalizaţi în continuare sâmbătă. Dintre cei 101 răniţi, 62 se află la secţia Intensivă, iar 32 suferă de arsuri grave, a precizat un purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici